Local

Comemorarea pogromului din 1940 de la Dorohoi

By Redacția

July 08, 2015

Reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti din judeţul Botoşani şi din alte judeţe învecinate, reprezentanţi ai cultelor, oficialităţi locale şi judeţene, elevi, se întâlnesc astăzi, la Dorohoi, pentru a lua parte la o serie de manifestări comemorative dedicate progromului din 1940, desfăşurate în cadrul proiectului ‘Memoria ca act de justiţie’. Acestora li se vor alătura un grup de israelieni şi o delegaţie din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic, condusă de preşedintele organizaţiei, deputat dr. Aurel Vainer. Potrivit unui comunicat remis Agerpres, programul cuprinde un simpozion comemorativ – ‘ vreii din Moldova de Nord – istorie şi contribuţii’, un serviciu religios comemorativ, urmat de alocuţiuni. Serviciul religios va fi urmat de recitalul cantorului vienez Shmuel Barzilai. Tot în aceeaşi zi va avea loc inaugurarea Muzeului de Istorie a Evreilor din Moldova de Nord ‘Shlomo David’. Partea a II-a a simpozionului comemorativ ‘Evreii din Moldova de Nord – istorie şi contribuţii’ va fi organizată la Teatrul din Dorohoi la ora 17,15. În aceeaşi seară vor fi acordate medalii de onoare ‘Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România’. Proiectul ‘Memoria ca act de justiţie’ este realizat de FCER şi Comunitatea Evreilor din Dorohoi, împreună cu Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice’. Ca urmare a ultimatumului sovietic de la sfârşitul lunii iunie 1940, trupele sovietice ocupă Basarabia, Moldova de Nord şi Ţinutul Herţa. Atmosfera antievreiască devine din ce în ce mai vizibilă în toată ţara. Trebuia găsit un ţap ispăşitor, iar acesta era Comunitatea evreiască. În aceste condiţii de maximă încordare, la 1 iulie 1940, mai multe subunităţi militare române, care se retrăgeau din Herţa, au declanşat un pogrom asupra populaţiei evreieşti din oraşul Dorohoi. Subunităţile armatei române au deschis focul fară somaţie împotriva participanţilor la înmormântarea soldaţilor evrei căzuţi la Herţa, în confruntarea cu armata sovietică. Toţi evreii civili aflaţi la funeralii, cu excepţia unui singur supravieţuitor, precum şi şapte militari evrei, au fost ucişi de către militari.