Comedia „Ghici cine te sună?!”, în premieră la Iași

0
112

După succesul fulminant pe care l-a avut la Iași, Teatrul Elisabeta din București revine sâmbătă, 2 aprilie, pe scena Casei de Cultură a Studenților cu un spectacol în premieră – „Ghici cine te sună?!”, regia Tania Popa. Comedia este o adaptare de Andreas Petrescu după filmul italian „Perfetti sconosciuti” și aduce împreună actori cunoscuți din teatru și televiziune.
Șapte prieteni se întâlnesc să ia cina și decid să-și „condimenteze” întâlnirea cu un joc: pe parcursul serii, toți vor răspunde la telefon pe speaker și își vor citi mesajele cu voce tare. Curând, ies la iveală secrete care le pun în pericol căsniciile și prieteniile.
Comedia îi aduce împreună pe aceeași scenă pe Tania Popa, Alexandra Velniciuc, Silviu Mircescu, Andreas Petrescu, Leonid Doni, Bogdan Albulescu, Claudia Ene și Ramona Niculae. Un spectacol care se joacă doar cu casa închisă, „Ghici cine te sună?!” vorbește despre impactul telefonului asupra vieții personale a fiecăruia, devenind o „cutie neagră” a existenței.
Teatrul Elisabeta s-a bucurat de succes la fiecare spectacol susținut la Iași – „Boeing Boeing”, „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, „Puricele în ureche” și „Capcană pentru un bărbat căsătorit” sunt producțiile care au strâns laolaltă sute de spectatori, dovadă că ieșenii sunt fani ai comediilor de calitate.
Spectacolul „Ghici cine te sună?!” se joacă în premieră la Casa de Cultură a Studenților din Iași sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 18:00. Biletele sunt disponibile la agenția casei de cultură, dar și online, pe www.TeatrulElisabeta.ro și www.Bilet.ro.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here