Cultură

Colocviul Internațional „Abordarea multidisciplinară în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural”

By Redacția

October 21, 2019

Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iaşi,  sub auspiciile Ministerului Culturii și Identității Naționale, organizează la Palatul Culturii din Iași, ȋn perioada 22 – 23 octombrie 2019, Colocviul Internațional „Abordarea multidisciplinară în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural/ Multidisciplinary Approach in Conservation and Restoration of Cultural Heritage”.

 Evenimentul reunește la Iași specialiști din țară și Republica Moldova, cu preocupări în domeniul restaurării–conservării, cercetării și valorificării patrimoniului cultural, reprezentând atât muzee, cât și universități, institute de cercetare, culte:

Ceremonia de deschidere va avea loc marți, 22 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, în Sala „Henri Coandă” și va fi urmată de comunicări în plen (orele 10.30 – 18.00). Miercuri, 23 octombrie 2019, comunicările vor fi susținute în Sala „Ștefan Procopiu” (orele 9.00 – 11.30).

Întâlnirea din acest an se dorește a fi nu doar un schimb de experienţă ştiinţifică, ci şi un argument al specialiştilor din domeniul cercetării, conservării şi restaurării privind importanța conservării pe termen lung a colecțiiilor patrimoniului cultural.

Aida POPA