Colegiul Medicilor din Iași sesizează Comisia de Disciplină în urma acuzațiilor medicului Răzvan Constantinescu legate de rezidenţii decedaţi la Spitalul „Sfântul Spiridon”

0
13

Colegiul Medicilor Iaşi atrage atenţia asupra unor posibile încălcări etice şi legale în cazul medicului Răzvan Constantinescu, după ce acesta a declarat în mediul online o presupusă legătură de cauzalitate între vaccinarea anti-COVID-19 şi decesele a doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie (IGH) a Spitalului „Sfântul Spiridon”.

Colegiul Medicilor Iaşi a anunţat că se delimitează ferm de declaraţiile publice făcute recent de medicul Răzvan Constantinescu, într-un articol publicat online, dar şi într-o emisiune la un post de televiziune, repostată pe pagina personală de Facebook a acestuia, privind presupusa legătură de cauzalitate între vaccinul anti-COVID-19 şi decesele subite ale unor cadre medicale din Institutul de Gastroenterologie a Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi.

„Considerăm că afirmaţiile dr. Constantinescu sunt făcute fără nicio susţinere ştiinţifică, contrazic dovezile medicale actuale şi sunt de natură să inducă panică nejustificată în rândul cetăţenilor. De o gravitate deosebită este particularizarea acestor afirmaţii la cazuri concrete ale unor persoane decedate în clinica respectivă, medicul menţionat utilizându-şi autoritatea profesională pentru a susţine o relatie de cauzalitate falsă şi nefundamentată ştiinţific”, se menţionează în comunicatul remis presei.

Prin intermediul aceluiaşi document, Colegiul Medicilor Iaşi atrage atenţia asupra unor posibile încălcări etice şi legale serioase, „având în vedere că dr. Constantinescu nu ar fi putut avea acces legal la documentele medicale şi la informaţii personale ale acestor pacienţi pentru a putea formula asemenea afirmaţii publice”.

„Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat, iar cazul va fi înaintat Comisiei de Disciplină, organism independent care va evalua dacă aceste declaraţii constituie abateri disciplinare conform Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România. Colegiul Medicilor Iaşi reafirmă angajamentul ferm pentru respectarea strictă a principiilor medicinei bazate pe dovezi şi a eticii medicale. Considerăm că astfel de declaraţii nefundamentate sunt de natură să afecteze grav încrederea publică în profesia medicală, precum şi în sistemul de sănătate publică”, se menţionează în comunicatul de presă.

Reamintim că şi în 2021 Răzvan Constantinescu, medic primar la IGH Iaşi, şi cadru didactic la UMF „Gr.T.Popa” Iaşi, a intrat în atenţia Colegiului Medicilor şi a instituţiei de învăţământ superior medical din cauza declaraţiilor făcute în spaţiul public, prin care susţinea că nu există virusul SARS-CoV-2.

La sfârşitul lunii martie 2025, a murit George Ştefan Tilă, medic rezident în anul V la IGH Iaşi. În vârstă de 31 de ani, din municipiul Bârlad fiind, acesta trebuia să facă gărzi la secţia Medicină internă de la Spitalul „Elena Beldiman” din oraşul natal, începând cu luna martie. Acesta a murit la scurt timp după prima gardă, pe 28 martie, într-un apartament din Iaşi.

Cel de-al doilea caz de deces înregistrat în rândul rezidenţilor de la IGH Iaşi este al lui Emanuel Mirel Luca, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Darabani, judeţul Botoşani. Acesta a fost găsit mort, duminică, 13 aprilie, într-un apartament din Iaşi în care locuia cu chirie.

După moartea celor doi, mai mulţi rezidenţi din cadrul IGH Iaşi, dar şi din alte spitale din ţară, au postat pe reţelele de socializare mesaje conform cărora sunt suprasolicitaţi, iar programul de lucru nu este respectat.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here