Cultură

Colectie eclectica, licitata la Palatul Cesianu-Racoviță

By Redacția

May 23, 2021

Icoane pe sticlă și Vechi maeștri europeni, de colecție, pe aceleași simeze, la Palatul Cesianu-Racoviță, până marți, 25 mai. O secțiune transversală prin Estul și Vestul artistic european de sfârșit de Ev Mediu și Secol al Luminilor. Este scoasă la vânzare prin licitație o colecție inedită, în care creativitatea post-bizantină, specifică artei românești, eminamente populară ori sacră, dinaintea sec. XIX, este pusă în relație și în valoare lângă importanta tradiție picturală flamandă ori franceză, exprimată în lucrări de atmosferă, de la peisaj la scene de han ori galante, de sec. XVII-XIX. Așadar, peste 150 de opere de artă – icoane pe sticlă, covoare tradiționale, sculptură religioasă transilvăneană, dar și pictură de muzeu din repertoriul artei occidentale – sunt scoase la licitație, de la ora 18:30, marți pe 25 mai, în cadrul evenimentului online dedicat Licitației unei Colecții Eclectice

Din selecția artei sacre fac parte icoane vechi din epoca lui Constantin Brâncoveanu, precum icoana prăznicar pe lemn „Duminica Tomii”, o execuție început de secol XVII, care a făcut probabil parte din friza unui iconostas brâncovenesc (preț de pornire 2.500 de euro). O altă piesă rarisimă este un Ioniță de la Brașov, celebru iconar brașovean, dintre primii zugravi de icoane pe sticlă din România, de data aceasta cu o icoană împărătească pe lemn – „Maica Domnului cu Pruncul – Împărăteasa Îngerilor” (preț de pornire 3.000 de euro).

Tranziția de la arta tradițională la cea europeană se realizează prin intermediul unei alte „Maica Domnului cu Pruncul”, de data aceasta de producție veneto-cretană (preț de pornire 1.000 de euro). Rara piesă a fost realizată în secolul XVI sub influența picturii italiene. Chipurile Fecioarei și al Pruncului, ca tipologie și modeleu, luate în ansamblu, sunt tributare artei cretane, însă, specific iconografiei veneto-cretane, de fuziune a stilisticii estice cu cea vestică, pictura relevă și elemente stilistice care demonstrează influența picturii renascentiste italiene.

Poate una dintre cele mai impresionante opere din cadrul licitației din 25 mai este „Nimfa Pădurii”, pictată de celebrul francez, reprezentant al Școlii de la Barbizon, Narcisse Virgile Diaz de la Peña, având în vedere legătura acestuia cu marele maestru al artei românești  Nicolae Grigorescu, cu care s-a întâlnit în leagănul formativ al școlii și împrejurimilor Barbizonului, la mijlocul secolului XIX (preț de pornire de 1.500 de euro).

Totodată, licitația cuprinde și două faimoase lucrări ale admiratului gravor Francesco Piranesi, care provin din fosta colecție a diplomatului transilvănean Vasile Stoica: „Antichitățile Pompeiului” de la 1804 (preț de pornire de 4.000 de euro) și „Teatrul din Ercolano” de la 1783 (preț de pornire de 3.000 de euro). Piesele de colecție semnate de Piranesi au fost expuse în anii recenți la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și la Muzeul Țării Făgărașului.

Expoziția „De la icoane maramureșene la pictură flamandă” poate fi vizitată în regim gratuit la Palatul Cesianu-Racoviță, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00.

Aida POPA