Casa de Licitații A10 by Artmark organizează vânzarea colecției de artă a unui colecționar bucureștean. Estimată la câteva sute de mii de euro, aceasta este cea mai valoroasă colecție de artă ajunsă în vânzare la începutul noii sesiuni de piață și este scoasă la licitație în cadrul unui eveniment public organizat de Casa Artmark. Cele 120 de opere de artă vor fi scoase la vânzare în cadrul „Licitației unei Colecții Eclectice de Artă Românească” din 4 octombrie. Colecția eclectică reunește opere de artă de patrimoniu semnate de Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Baba, dar și lucrări realizate de artiști contemporani, precum Adrian Ghenie, Ștefan Câlția sau Georgeta Năpăruș. Totodată, colecția conține nume mari ale sculpturii românești, precum Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Ion Iancuț sau Ioan Pârvan, în abundență, pasiunea colecționarului îndreptându-se accentuat și către sculptură. Între cele mai valoroase opere de artă care vor fi scoase la licitație se numără „Drumul spre asfințit” semnată de celebrul Adrian Ghenie, ce pleacă în licitație de la un preț de pornire de doar 15.000 de euro, urmată de lucrarea „Draperie albastră”, avându-l ca autor pe Ștefan Câlția, ce pornește în licitație de la 12.000 de euro. Valoroase sunt și operele de artă de patrimoniu, precum „Natura statică cu evantai și flori” semnată de maestrul Pallady, care pornește în licitație de la 12.000 de euro, dar și „Spaime” de Corneliu Baba și „Iarna la Balcic” de Nicolae Tonitza, ce pornesc în licitație de la 10.000 de euro fiecare. „Colecția eclectică a fost adunată, de-a lungul ultimului deceniu, cu multă atenție și dedicare. O parte dintre opere au fost moștenite, o parte au fost achiziționate în cadrul licitațiilor din România, iar multe direct din atelierele artiștilor. Fiecare operă reprezintă un capitol important al vieții mele și pot să mărturisesc că unul dintre artiștii preferați este Corneliu Baba, iar în cât privește pasiunea mea pentru sculptură, m-am orientat către Ion Irimescu, pe care îl văd continuând drumul lui Paciurea, și către Guguianu, pe care îl simt un continuator al lui Brâncuși. Am încredere că operele scoase la licitație pe 4 octombrie vor da valoare vieții și, de ce nu, caselor colecționarilor la care vor ajunge”, ne-a mărturisit colecționarul. Cele 120 de opere sunt expuse până pe 4 octombrie la Palatul Cesianu-Racoviță, putând fi admirate în regim gratuit de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00. „Licitația unei Colecții Eclectice de Artă Românească” va avea loc în format hybrid – online, pe platforma Artmark Live 2.0, precum și în sala de licitații a Casei A10 by Artmark. Aida POPA