Anchete

Clemență pentru un hoț de whisky! Judecătorii l-au scăpat de închisoare pe un sexagenar pentru că …era blajin si sărac

By Redacția

April 03, 2024

Magistrații Judecătoriei Iași au dat recent o rezoluție cel puțin ciudată în cazul unui sexagenar prins în flagrant în timp ce fura sticle de whisky dintr-un supermarket ieșean.

În ziua de 29 mai 2019, ieșeanul S.P. a intrat în magazinul LIDL de pe b-dul Primăverii cu gândul de a fura alcool. A mers direct la raftul de băuturi, de unde a luat două sticle de două sticle de whiskey Bourbon, după care i-au făcut cu ochiul și două sticle de parfum și un aparat de ras Gillette, cauzând un prejudiciu total 150,35 lei. Cu aceste bunuri furate a încercat să treacă de casele de marcat, dar a fost reținut de agenții de pază.

S.P. a fost trimis în judecată pentru furt.  La termenul din data de 25.05.2023, instanţa a procedat la citirea actului de sesizare al instanţei şi raportat la probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi la probatoriul ce se impune a fi administrat raportat la specificul faptei cercetate, a dispus reaudierea martorului Amarande Valentin, agetul de pază care l-a reținut pe hoț, acesta decedând ulterior, fapt ce nu a mai permis reaudierea lui.

Partea vătămată Lidl Discount nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, prejudiciul fiind acoperit în faza de urmărire penală, prin restituirea bunurilor de către inculpat.

Instanța a reținut faptul că inculpatul nu s-a sustras de la efectuarea controlului de către agenții de pază ai persoanei vătămate, nu a încercat să fugă sau să obstaculeze identificarea produsele neachitate pe care le avea asupra sa, conduita acestuia imediat după comiterea infracțiunii fiind una de conformare la obligațiile de a se supune controlului și legitimării, motiv pentru care și prejudiciul cauzat a putut fi recuperat în mod prompt.

Cu privire la motivul şi scopul urmărit, instanţa a apreciat că acestea nu relevă o periculozitate sporită a faptei, ci raportat la nivelul de educație și starea materială și socială a acestuia, pare a fi dorința de a obține în mod facil bunurile de care avea nevoie şi se circumscrie unei situaţii materiale relativ precare a inculpatului, la momentul comiterii infracţiunii.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului instanţa reţine că inculpatul are în prezent vârsta de 66 de ani, o situaţie financiară precară, nu are o ocupaţie stabilă şi nici un domiciliu stabil, acesta fiind şi motivul pentru care instanţa nu a reuşit identificarea acestuia, neputându-se reţine că acesta s-ar fi sustras de la judecata cauzei. De asemenea, potrivit fişei de cazier judiciar inculpat, deşi nu este la primul contact cu legea penală, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind reabilitat.

Tot din perspectiva circumstanțelor personale, instanța a avut în vedere în favoarea acestuia faptul că a recunoscut comiterea faptei încă de la momentul când a fost prins încercând să părăsească magazinul cu produsele sustrase, în faţa agentului de securitate şi apoi în faţa organelor de urmărire penală când a adoptat o atitudine sinceră.

Pentru considerentele expuse, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 80 alin. 1 şi 2 Cod penal pentru a se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpate, infracţiunea săvârşită prezentând în concret o gravitate redusă iar aplicarea unei pedepse inculpatului ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei sale si va renunța la aplicarea pedepsei faţă de inculpat pentru săvârşirea a infracțiunii de furt. În baza art. 81 Cod penal, va aplica inculpatului un avertisment şi îi va atrage atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni. Va luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperate si va obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 226,65 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale.”, se arata in hotararea instantei.

Radu SEICARU