Economic

“Cladiri verzi” in ansamblul de birouri de la Palas. Capacitatea spatiilor de birouri de la Palas va creste cu 24.000 mp

By Redacția

November 26, 2015

Lucrările de amenajare a celor două noi clădiri de birouri United Business Center (UBC) Palas Iaşi au intrat într-o altă etapă. Prin inaugurarea UBC 5 şi UBC 6, la începutul anului viitor, suprafaţa de birouri clasa A din ansamblul Palas va creşte cu încă 24.000 mp închiriabili. Cele aproximativ 3.000 de persoane care vor lucra în noile spaţii vor beneficia de un ambient modern, imobilele având toate caracteristile unor clădiri inteligente, cu amenajări de înaltă clasă.

Ca şi celelalte imobile de birouri clasa A din ansamblu, UBC 5 şi UBC 6 vor respecta normele pentru certificarea LEED, urmând să fie dotate cu sisteme şi echipamente moderne, selectate special pentru a se alinia standardelor clădirilor verzi. Totodată, consumul redus de resurse va fi posibil datorită tehnologiei Building Management System, care va monitoriza şi controla echipamentele de ventilaţie, iluminare, energie electrică, securitate şi protecţie împotriva incendiilor.

În prezent, la ambele imobile se montează faţada, realizată din sticlă cu cea mai bună tehnologie de pe piaţă, asigurându-le, astfel, celor care vor lucra aici un grad sporit de lumină naturală şi protecţie termică şi solară optimă. Amenajările vor cuprinde spaţii pavate cu granit adus din India şi sisteme moderne de iluminare, prin care intensitatea luminii din interior va fi reglată automat, în funcţie de cea din exterior.

Clădirile vor include şi facilităţi variate destinate confortului angajaţilor: sisteme performante de încălzire şi filtrare a aerului, servicii de securitate şi sistem de control acces la intrarea în lobby. Pentru a încuraja preocuparea faţă de mediu, vor exista suporturi pentru parcarea bicicletei şi duşuri pentru cei care vin la birou cu acest mijloc de transport.

Totodată, cei care îşi vor desfăşurarea activitatea în noile clădiri office vor beneficia de aceeaşi gamă extinsă de servicii, promoţii şi discount-uri oferite de magazinele, restaurantele şi cafenelele din Palas, în baza Cardului Partener, ca şi cele 3.200 de persoane care lucrează în prezent în UBC.