Local

Clădirea in care a functionat Chestura Politiei, restaurată cu fonduri europene

By Redacția

October 17, 2018

Sediul fostei Chesturi de Poliție și locul în care a funcționat revista “Viața Românească”, clădire monument istoric, va deveni ”Casa Muzeelor’. Președintele Consiliului Județean, Maricel Popa și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, au semnat contractul de finanțare europeană pentru proiectul “Consolidare, refuncționalizare și mansardare clădire monument istoric – Strada Vasile Alecsandri”.

Investiția va fi de 16 587 377,94 lei, din care 15 085 532,58 lei reprezintă suma nerambursabilă. Fondul European de Dezvoltare Regională asigură 13.084.390,51 lei, iar bugetul de stat,  2.001.142,08 lei. Durata de implementare a proiectului va fi de 45 de luni.

 Prin accesarea de fonduri europene se vor finaliza lucrările la structura clădirii, vor fi realizate elementele de arhitectură și amenajarea interioară a imobilului. 

  “Regiunea de Nord-Est a avut alocată,  pentru perioada de finanțare 2014-2020,  suma de 60 milioane de euro pentru patrimoniul cultural, însă, am reușit să contractăm de două ori mai multe fonduri și iată că și lucrări începute de ceva timp au șansa să primească finanțare nerambursabilă. Această investiție face parte din categoria proiectelor retrospective. Este o satisfacție pentru noi, deoarece, reușim, prin Programul Operațional Regional, să ne refacem patrimoniul cultural”, a spus Vasile Asandei, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Până acum, zidurile clădirii din strada Vasile Alecsandri au fost restaurate, iar șarpanta din lemn a fost înlocuită cu una metalică, respectându-se astfel standardele de rezistență și stabilitate. Consiliul Județean a decontat lucrări de peste opt milioane de lei.

 Printre expozițiile permanente ale viitoarei  “Case a Muzeelor” se numără sala destinată primelor tipărituri care va cuprinde o colecție de cărți vechi și proiecții video, o sală a alfabetului unde vor fi expuse documente în care va putea fi observată tranziția de la slovele chirilice la caracterele latine și Sala “Dacia Literară”. Totodată, vizitatorii vor putea admira expoziții dedicate scriitorilor Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă și I.L. Caragiale. Noul muzeu va cuprinde și o zonă dedicată Pogromului.

Odată cu inaugurarea instituției culturale vor fi create 20 de noi locuri de muncă. Monumentul istoric are o suprafață totală de 3988 metri pătrați.

Marius GAVRILESCU