Consiliul Județean organizează licitație publică pentru achiziționarea serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice și a serviciilor de consultanță management de proiect, în vederea accesării finanțării nerambursabile pentru proiectul ”Călător pe meridiane culturale” , restaurarea Muzeului ”Ion Creangă” împreună cu ansamblul său (bojdeuca-clădire de patrimoniu, curtea interioară și clădirea muzeu).
Anunțul a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar ofertele pot fi depuse până pe 8 martie 2018, ora 16.00. Câștigătorul va realiza studiile de teren (geotehnic și topografic) și documentațiile necesare pentru obținerea avizelor și autorizațiilor.
Valoarea contractului este 187 272 lei , iar durata este de 405 zile începând de la data atribuirii. Proiectul va fi depus în cadrul Programului Operațional Comun Romania-Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană.
Construită în anul 1842, căsuța din Țicău a devenit la 15 aprilie 1918, primul muzeu memorial din România. Bojdeuca necesită acum intervenții la structura de rezistență, deoarece zona în care este amplasată este afectată de alunecarea terenului. Acoperișul clădirii, din draniță, este deteriorat. Sunt totodată, necesare sisteme de supraveghere, asigurare antiefracție și antiincendiu în toate încăperile (conforme cu noile cerinte ISU), refacerea instalației electrice în interior și amplasarea unui sistem de iluminat exterior. Se impun dotări moderne de iluminare a spațiilor muzeale. Clădirea nouă (clădirea muzeu) a fost construită în 1989 și găzduiește librăria și expoziția foto-documentară. Aceasta necesită reparații la acoperiș și terase deoarece s-au constatat infiltrații ale apelor pluviale în interiorul clădirii. Spațiul expozițional trebuie modernizat iar tâmplăria interioară și exterioară înlocuite. Sunt necesare lucrări de refacere a amfiteatrului din piatră precum și a treptelor.
Marius GAVRILESCU