Începând de miercuri, 27 aprilie, vor începe lucrările pentru „Extindere rețea de distribuție publică de apă, branșament la rețeaua de apă, extindere rețea de apă, extindere rețea de canalizare și racord canalizare” pentru Grădinița situată în Iași, șoseaua Bucium nr. 72C.
Lucrările vor fi efectuate pe tronsoane, astfel încât accesul pentru riverani să fie cât mai facil.
Prin urmare, traficul auto de pe stradela Bârnova (strada din fața noii grădinițe) va fi deviat.
În timpul lucrărilor pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Reamintim faptul că Primăria Municipiului Iaşi va construi, prin intermediul fondurilor europene nerambursabile, o nouă grădiniţă în zona Bucium, iar valoarea investiţiei se va ridica la peste 4,7 milioane lei. Imobilul va avea un parter şi un etaj şi va găzdui 9 grupe destinate învăţământului preşcolar. Investiţia este preconizată a fi finalizată la sfârşitul acestui an.
Marius GAVRILESCU