A plecat din Iaşi în urmă cu nici un an, ca director de dezvoltare al Federaţiei Române de Fotbal, în echipa lui Răzvan Burleanu, iar acum se gândeşte la propria afacere în Capitală. Ciprian Paraschiv este la acest moment pe cai mari iar surse din anturajul acestuia ne-au declarat că fostul şef al Direcţiei Judeţene de Sport din Iaşi si consilier al senatoarei Mihaela Popa se gândeşte să renunţe de tot la capitala Moldovei şi să se stabilească defintiv în capitală, acolo unde intenţionează să-şi deschidă propriile afaceri în umbra unor afacerişti precum Nazmi Dogan sau Dan Nicorescu. De numele cleor doi se leagă multe poveşti mondene dar mai ales mari îngropăciuni economice.
De numele turcului Nazmi Dogan se leagă în primul rând falimentul Fabricii Bere Lichior Margineni din Bacău. În loc de reinvestire a profitului, turcul împreună cu asociaţii săi închiriau sedii luxoase in Bucuresti, pozitionate ultracentral, plăteau secretare, paza personala şi viata de noapte, pe care se duceau zeci de mii de euro pe lună. Banii sau dus, iar acum fabrica e la un pas de a fi inchisa. Blondă, înspumată şi aromată ca berea de Bacau a fost şi Anca Neacşu, o altă pasiune costisitoare a turcului, una dintre literele „A” ale fostei trupe A.S.I.A.
Peste altele, Nazmi Dogan este prim vicepresedinte al companiei Nicoreni Grup si reprezentant al firmei. Tatal sau a fost director la o companie Coca Cola din Turcia, dupa care a lucrat la clubul de fotbal Fenerbahce. Mama este profesor doctor iar tatal a fost afacerist. La 21 de ani, Dogan era director export al unei firme turcesti din Berlin, care se ocupa cu produse chimice rezultate din petrol.
Din acelaşi anturaj al lui Cip Paraschiv face parte şi Raluca Nicolae, o tânără femeie de afaceri ce deţine o firmă de imobiliare în Capitală. Aceasta i-a sucit minţile milionarului Dan Nicorescu care, cu al său aspirator de femei, un Lamborghini Aventador făcut pe comandă, la numai jumătate de milion de euro, a făcut multe ravagii pe şoselele ţării şi în parcările capitalei. Colac peste pupăză, din anturajul acestora nu lipsesc Frumoasa şi Bestia – Oana şi Viorel Lis.