Reabilitarea pasajului Alexandru cel Bun are un viitor incert. Licitaţia de lucrări a fost câştigată, în mai 2023, de Geiger Transilvania, dar Primăria nu a mai semnat contractul. Întrebat ieri pe acest subiect, primarul Mihai Chirica nu a mai invocat o urgenţă în realizarea acestui obiectiv, dar a precizat că a alocat bani în buget pentru lărgirea pasajului Cerna. Valoarea lucrărilor era estimată la circa 70 milioane lei, fără TVA.
„Sunt foarte sceptic un pic asupra acestui pasaj, nu pentru că valoarea lui este consistentă, de 100 milioane lei, ci datorită faptului că ar mai apărea un punct de strangulare, nu cred că putem să le suportăm pe toate; să terminăm străzile, veţi găsi în bugetul local şi supralărgirea pasajului Cerna”, a comentat primarul, citat de ZDI.
Edilul a spus că va lua în calcul o eventuală etapizare a lucrărilor de la pasajul ACB, începând că partea de consolidare a infrastructurii. Potrivit primarului, pasajul ACB nu ar fi, la acest moment, într-o situaţie critică. „Eu am lucrat la pasajul ACB, am decopertat în 2015, sub ochii mei au fost scoase grinzile fracturate de acolo, nu ştiu ce a fost în mintea proiectantului, şi nu-l critic pentru asta, de ce trebuie înlocuite toate grinzile când o parte din ele au fost înlocuite acum 10 ani, respectiv pe cele afectate, restul erau neafectate. Vom mai analiza”, a conchis primarul.
Mai multe pe ZDI