Cinci zile libere pentru români, de Ziua Natională

0
87

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care aprobă ca și 2 decembrie să fie declarată, anul acesta, zi liberă. Măsura va fi aplicată pentru instituțiile publice, dar și operatorii economici din mediul privat o pot adopta, dacă doresc acest lucru.

Liberul a fost acordat în contextul în care, anul acesta, cele două sărbători legale, declarate zile libere în Codul Muncii, Sf. Andrei și 1 Decembrie, pică miercuri, respectiv joi. Prin hotărârea adoptată de Guvern, acestea sunt legate astfel de zilele de weekend.

Actul normativ precizează, însă, că spre deosebire de aceste două zile, cea de 2 decembrie va trebui recuperată, cel târziu până pe 17 decembrie.

De asemenea, hotărâre de Guvern arată că prevederile referitoare la liberul din 2 decembrie nu se aplică următoarelor categorii de angajați:

– în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii;

– magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 2 decembrie 2016 şi nici participanţilor în aceste procese.

Alte mențiuni din actul normativ:

– Operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit, inclusiv încasările efectuate prin intermediul contului tranzitoriu se înregistrează în contabilitatea unităților trezoreriei statului cu data de 2 decembrie 2016;

– Dobânzile calculate la disponibilitățile păstrate în contul curent general al trezoreriei statului, pentru care, potrivit reglementărilor legale în vigoare există obligația acordării de dobânzi, aferente lunii noiembrie 2016, se înregistrează în conturile corespunzătoare cu data de 2 decembrie 2016;

– În ziua de 2 decembrie 2016, se efectuează prin centrala Ministerului Finanțelor Publice operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de Resurse Proprii în lei deschis la Trezoreria Statului;

– Prin ordin emis de Ministerul Finanțelor Publice poate fi stabilită și desfășurarea altor operațiuni prin Trezoreria Statului.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here