În cursul săptămânii trecute, Primăria Municipiului Iași a primit în mod oficial de la Ministerul Culturii Ordinul nr. 3.071 / 2020 privind „clasarea ca monument istoric a imobilului situat la adresa poștală strada Eternitatea, nr. 121, municipiul Iași, județul Iași, în Lista monumentelor istorice, cu denumirea «Ansamblul Cimitirului Eternitatea», în categoria IV – monumente memoriale și funerare, a – ansamblu, grupa B, referitor la ansamblu și 40 de componente ale sale”. Anexa ordinului include 40 de monumente și ansambluri funerare, mausolee și cimitire militare aflate în Cimitirul Eternitatea.
„Mulțumesc domnului ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, precum și secretarului de stat Liviu Brătescu pentru acest gest de recunoaștere a importanței istorice și culturale a Cimitirului Eternitatea. Facem demersuri în continuare pentru obținerea aceluiași statut și pentru Cimitirul Evreiesc, iar intenția noastră, pe care o vom susține și financiar, este ca ambele cimitire să fie incluse în Programul European Cemeteries Route al Consiliului Europei”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În 2019 Primăria Municipiului Iași a reabilitat și restaurat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Cimitirul Eternitatea, aceleași lucrări fiind avute în vedere și pentru mormintele medicilor ieșeni căzuți în Primul Război Mondial.
Cimitirul Eternitatea a fost înființat in anul 1868, la inițiativa lui Scarlat Pastia, filantrop și primar al Iașului, însă primele înhumări au fost realizate abia începând cu anul 1876. În prezent, cimitirul se întinde pe o suprafaţă de 24 de hectare, fiind îngropate aici peste 900 de personalităţi marcante. Cele mai multe dintre mormintele personalităţilor sunt grupate în jurul Bisericii „Sf. Gheorghe”. Cavourile marilor familii boiereşti sau cele ale primarilor vestiţi ai Iaşului, printre care Balş, Sturdza, Catargiu, Şuţu, Ghica, Moruzi, Mavrocordat, Tăutu, Racoviţă, Văsescu, Rojniţă, Sculy-Logothetides, Adamachi, Cananău, sunt adevărate opere arhitectonice. Printre personalităţile înhumate în acest cimitir se numără Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Otilia Cazimir, Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Mihail Kogălniceanu, Ştefan Procopiu, Vasile Conta şi Sabin Bălaşa.
Marius GAVRILESCU