Primarul Mihai Chirica s-a razgandit in ceea ce priveste autorizarea marsului Iasi Pride. Intr-o motivare infantil conceputa, acesta sustine ca respecta drepturile comunitatii LGBTQ, dar nu le poate pune in practica.
“Referitor la ultimele speculații din spațiul public legate de intenția de organizare a unei manifestări LGBTQ în cursul zilei de vineri, 1 octombrie, conducerea Primăriei Municipiului Iași precizează următoarele:
Respectăm Constituția României și prevederile europene referitoare la drepturile și libertățile tuturor cetățenilor.
Respectăm solicitările Asociației Rise Out, dar și miile de mesaje și solicitări ale ieșenilor care nu sunt de acord cu mișcarea LGBTQ.
Până la această oră, Primarul Municipiului Iași nu a aprobat un marș LGBTQ pentru ziua de 1 octombrie.
Astăzi, începând cu orele 14:00, a fost din nou solicitată cererea, în condițiile trecerii Municipiului Iași în scenariul roșu pandemic.
Primarul Iașului a cerut să fie evitat orice amestec nepotrivit în viața spirituală a orașului în zona Ștefan cel Mare și Sfânt atât din motive de pandemie, cât și datorită profilului populației și numeroaselor alerte venite din partea unor cetățeni care se împotrivesc acestor manifestări.
Având în vedere faptul că pe 1 octombrie este o manifestare religioasă importantă ortodoxă, pentru a evita orice posibil incident, Primarul Municipiului Iași consideră că organizarea unui marș LGBTQ nu este potrivit, nu va semna aprobarea unui asemenea marș și va reanaliza acest subiect după Sărbătorile Iașului“, se arata intr-o informare incropita asta noapte.
Potrivit organizatorilor acestui eveniment, marsul nu s-ar fi intercalat cu manifestarile religioase, acesta fiind programat a avea loc între orele 17:00-19:00,pe traseul Cultură a Studenților Iași – Bulevardul Independenței – Str. Elena Doamna – Str. Anastasie Panu și se va încheia în Piața Palatului Culturii.
„Este un moment și un eveniment emblematic al comunității LGBTQ și e timpul ca orașul Iași să facă un pas înainte în acest sens, cu atât mai mult cu cât este primul marș Pride la Iași. Ne dorim să aducem un plus de conștientizare și vizibilitate acestei comunități, ca publicul să ne vadă și să înceapă să ne cunoască ca oameni, să realizeze de fapt care sunt cauzele pentru care organizăm o astfel de manifestare.”, spun organizatorii.
Refuzul edilului de a aviza acest mars a iscat o intrega polemica in mediul online.
“Vai ce înapoiați sunteți, de rușinea întregii Europe. Peste două săptămâni o să fie 30000 de “enoriași” în aceeași zonă iar voi nu veți avea nimic împotrivă, nu? Asta e decizie de atacat la CEDO, dar pe voi vă interesează mai mult aprobarea și votul “creștinilor”. Anularea drepturilor omului e noul litru de ulei”, este opinia Magdei Bârlean.
“Astia de la conducere, care sustineti “traditiile si valorile nationale”, ce tot va laudati cu orasul asta ca fiind al tineretului, al culturii, sau oras european? Dogmele slugilor voastre nu-l ridica mai sus de rangul de mahala. Nu va spune nimic faptul ca majoritatea oamenilor care va critica au cei minim 7 ani de acasa si cei minim 12 ani de scoala, nu?“, Arcadia Szeb.
“Voi NU respectați prevederile europene cu privire la drepturile omului. Voi pupați in cur instituția Bisericii din Iași pentru că despotel Chirica are câteva obligații de când se ruga pentru voturi. Presupun că de Sf Parascheva, care o să fie tot în contextul roșu al pandemiei, tot așa, o să vă gândiți la binele locuitorilor orașului și o să amânați in penultima zi, nu?”, Gabi Chirila.
“Normal, marsul nu aduce banuti. Toti ridicati in slavi Sf parascheva, dar nu v-ati duce o data sa va rugati oricand in restul anului.
Dar concertele, artificiile, gratarele, gogosile si negustorii de nimicuri care blocheaza strazile nu va deranjeaza, nu?
E clar, sf parascheva inainte sa moara a spus ,,ascultati Inna si Salam pe Stefan cel mare cu micu-ntro mana si berea in cealalta ca sa ma sarbatoriti”, Madalina Costin
…dar cea mai interesanta reactie vine din partea unei consiliere locale care ii demonteaza minciunile edilului.
“Am fost prezentă la ședința comisiei de avizare a evenimentelor publice, comisie al cărei președinte este Mihai Chirica. În ședință s-a acceptat avizarea marșului LGBT, cu restricțiile impuse de contextul pandemic. S-au decis ziua, ora și traseul pe care se va desfășura marșul.
Acum, o decizie de comisie a primăriei este mai nou o “speculație în spațiul public”.
Nu vă este rușine deloc!
Invocați respectarea drepturilor omului și a Constituției României când voi tocmai aceste lucruri le încălcați prin declarația voastră.
Minciunile și manipularea voastră ne-au adus în coada Europei și ați ridicat prostia și incultura la rang de valori ale orașului nostru!”, sustine Ana Raluca Rosu, consilier local.
Marius GAVRILESCU