Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a pierdut procesul cu Dumitru Anchidin. Acesta va reveni desaptamana viitoare la conducerea Sucursalei Moldova a societății, cu sediul la Iași. Sentința nu este definitivă, dar este executorie.
”Admite excepția nulității deciziei nr.1754/10.08.2020 de încetare a contractului individual de muncă nr. 701/12.09.2012 și în consecință: Admite, în parte, contestația formulată de contestatorul Anchidin Dumitru în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă – SA. Constată nulitatea deciziei nr.1754/10.08.2020 de încetare a contractului individual de muncă nr. 701/12.09.2012. Obligă intimata la reintegrarea pe funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat, începând cu data de 17.08.2020 și până la data reintegrării efective. Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată”, se arată în Hotarârea 211/2021, pronunțată marți, 9 februarie 2021, de Tribunalul Iași.
Dumitru Anchidin nu a avut câștig de cauză numai cu CFR Marfă, ci și cu CFR Călători. În calitate de patron al companiei Ferotrans TFI Iași, el ceruse în instanță insolvența operatorului feroviar de stat de transport de călători, pentru o datorie de 50.000 de euro. Suma reprezenta taxa pe valoarea adăugată aferentă livrării unui automotor.
”Eu am avut o datorie la CFR Călători, stabilită prin hotărâre judecătorească. În cele din urmă, am apelat la compensare și am livrat către CFR Călători, prin executor judecătoresc, un automotor. La rândul ei, CFR Călători trebuia să-mi plătească TVA aferentă, în valoare de 248.000 de lei. Din ianuarie 2020 am trimis factura, am făcut și somație, dar m-au tratat cu indiferență. S-au purtat cu mine ca niște interlopi. Mi-au plătit suma pe care mi-o datorau în contul TVA. Acum ei trebuie să se ducă în instanță cu dovada plății și să ceară încetarea procesului. Nu mai am nicio pretenție de la ei”,, declara Dumitru Anchidin pentru Club Feroviar în luna octombrie a anului trecut.
Societatea ieșeană Ferotrans TFI a avut în 2019 (ultimele date disponibile la Ministerul Finanțelor) o cifră de afaceri netă de 3.996.759 de lei și un profit de 1.579.024. Tot în bilanțul de la Finanțe apar și datorii totale de 1.319.923 de lei, dar și creanțe de 2.076.742 de lei. Compania, înființată în anul 2009, are ca principal obiect de activitate ”Transporturi interurbane de călători pe calea ferată”, însă între timp această activitate nu mai este prestată și figurează cu un singur angajat.
Marius GAVRILESCU