Cercetători ieșeni caută soluții pentru soiuri de grâu mai rezistente la secetă împreună cu omologi din Germania

0
104

Cercetători și cadre didactice din cadrul Facultății de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) împreună cu specialiștii de la „Justus Liebig” University, Giessen, Germania caută soluții pentru obținerea unui soi de grâu cu rezistență crescută la secetă și productivitate mai mare. De asemenea, performanța germoplasmei românești va fi testată și în fermele experimentale din Germania, mai exact de la Institutul de ameliorare a plantelor din Giessen. Toate acestea au loc datorită proiectului de cercetare „Ameliorarea de precizie a cultivarelor de grâu cu importanță agronomică ridicată”, cod PN-III-P2-2.1-PED-2019-0175 finanțat de UEFISCDI, cu desfășurare până pe 22.10. 2022.
Datorită parteneriatului, aproximativ 400 de genotipuri de grâu comun de toamnă și alte specii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Suceava au fost deja semănate la Institutul de ameliorare a plantelor din Giessen. „Anul acesta am extras ADN din cele 400 de genotipuri, grâu comun de toamnă, Triticum aestivum, dar și alte subspecii precum, T. aestivum subsp. vulgare var. erythrospermum, subsp. vulgare var. lutescens, var. hordeiforme sau Triticum spelta, subsp. spelta var. album și Triticum monococcum și cu ADN-ul respectiv vom face analize de înaltă calitate pe care le vom folosi pentru asocierea genotipului cu fenotipul, și spre final să identificăm zonele esențiale implicate în anumite trăsături de importanță agronomică, cum ar fi rezistența sau productivitatea
”, a transmis șef lucr. dr. Iulian Gabur, de la Facultatea de Agricultură Iași.
Cercetătorii au observat deja o serie de condiții speciale pe care le vor testa. „Am observat o varietate foarte mare, și ne-am propus în cadrul proiectului nostru să testăm aceleași genotipuri în condițiile pedoclimatice din România, din trei ferme diferite, Ferma Ezăreni, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare de la Secuieni și în cadrul câmpurilor experimentale de la Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, și anul viitor, în toamnă, ne propunem ca sămânța pe care o vom obține aici să o semănăm în Germania, în cadrul Fermei Didactice, unde vom investiga performanța germoplasmei românești”, a mai punctat șef lucr. dr. Iulian Gabur.
Echipele cercetătorilor s-au reunit în Germania, săptămâna trecută când delegația ieșeană a fost într-o vizită de lucru, la instituția din Giessen.
Ideea principală este să analizăm structura genetică a colecției. Am extras ADN genomic din frunze (în Laboratorul de Ameliorarea Plantelor, JLU-Giessen) pe care îl vom analiza cu un SNP chip array pentru a identifica diferențele genetice. Momentan, multiplicăm semințele în serele noastre. Le-am izolat pentru a fi siguri de autopolenizare, iar la finalul acestei etape vom utiliza sămânța obținută pentru inițierea unor câmpuri comparative în condițiile pedoclimatice din Germania. Ne dorim să identificăm cultivare cu proprietăți genetice deosebite, cum ar fi rezistența la factori biotici sau abiotici”, a adăugat senior scientist dr. Benjamin Wittkop, Department of Plant Breeding, Justus Liebig University, Giessen, Germany.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here