Local

Centru multifuncțional de lux, in valoare de 3,5 milioane de euro, in mahalaua Cicoarei

By Redacția

May 06, 2020

Primăria Municipiului Iași va realiza un centru multifuncțional în zona Cicoarei cu ajutorul fondurilor europene. Valoarea totală a proiectului este de 16.846.646,85 lei (aproximativ 3,51 milioane de euro), iar finanțarea se va realiza prin intermediul Programului Operaţional Regional – Axa IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Obiectivul specific 4.3: „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România”.

Centrul multifuncțional va fi construit pe strada Sofia Nădejde (fostă Cicoarei), suprafața terenului studiat pentru Planul Urbanistic Zonal fiind de 7.700 metri pătrați, din care 15% vor reprezenta spații verzi. Noua construcție va avea un regim de înălțime P + 4E (cu o înălțime maximă 20 de metri de la cota terenului natural în aria construită).

În cadrul centrului vor fi organizate spaţii pentru activităţi educative dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc în cartierul Cicoarei şi în zonele învecinate. De aceea, proiectul prevede construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de sport cu peste 150 de locuri în tribună, de săli de IT și audiții muzicale, a unei biblioteci etc. (M.G.)