Mozaic

Celebru hipnoterapeut dezvăluie: 7 idei practice pentru a controla și a combate frica

By Redacția

November 28, 2019

Indiferent dacă te ghemuiești când te uiți în jos de la mare înălțime sau tremuri când vezi un păianjen, fie că te temi de mușcăturile unui șarpe veninos sau nu suporți spațiile strâmte, nu ești, cu siguranță, singurul. La bază, la origini, frica este un instinct! Te naști cu el iar apoi, îl dezvolți și chiar îl specializezi de-a lungul vieții. Unele frici rămân instinctuale, cum ar fi durerea.

Potrivit hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, durerea generează frica instinctuală ca măsură de autoprotecție și menținere a vieții, iar altele le învățăm pe parcurs, cum ar fi: frica de oameni, de locuri sau situații care au conotații negative, generate de evenimente trecute.

Experiența unui pericol iminent, cum ar fi înecul spre exemplu, va înscrie un program de auto-protecție în mintea noastră, care va fi activat ori de câte ori vom fi aproape de apă sau vom avea experiențe care în mintea noastră sunt asemănătoare cu acea situație inițială, când am trăit experiența pentru prima oară. Alte frici ne-au fost inoculate cum ar fi crezurile populare, religioase, culturale, naționaliste etc. Frica este în mare măsură o creație a minții noastre și poate apărea chiar dacă nu există un motiv real. Creierul nostru este atât de eficient încât începem să ne temem de stimuli care nu sunt deloc periculoși (frică condiționată) sau care nici măcar nu sunt prezenți (anxietate anticipatorie)”, explică Eugen Popa.

Specialistul mai afirmă că ne speriem de ceea ce ne este teamă că s-ar putea întâmpla. Unii oameni de știință consideră chiar că oamenii sunt cele mai sperioase ființe datorită abilității noastre de învăța, gândi și a crea frica în mintea noastră. Deși de o intensitate redusă, această frică constantă se poate transforma în anxietate cronică fără nici un motiv specific și poate deveni debilitantă.

Frica dictează acțiunile pe care le realizezi

Reacția de luptă-sau-fugi-sau-îngheață este generată de frică. Atunci când avem de-a face cu o situație care ne sperie corpul nostru se încordează, sângele este retras din părțile mai puțin importante ale organismului și trimis către cele esențiale supraviețuirii, plămâni, inimă, membre. Astfel, într-o situație de stres suntem pregătiți de luptă, de fugă sau, înghețăm pur și simplu.

A îngheța înseamnă că te oprești din ce faci și îți focalizezi toată atenția asupra stimulului care generează frica și decizi ce să faci mai departe. Uneori, această „înghețare” poate să rămână chiar foarte mult timp, ceea ce nu este de preferat. Odată ce ai decis, fie lupți sau fugi. Dacă e vorba de locul tău de muncă spre exemplu, atunci fie te duci să vorbești cu șeful tău sau cu conducerea companiei pentru a-ți menține locul de muncă sau, cauți altceva. Când frica este covârșitoare însă, rămâi imobilizat și nu mai faci nimic, nu mai ai nici o reacție. Începi să ruminezi și să te gândești obsesiv la acea problemă, începi să te plângi, dar nu faci nimic pentru a o schimba. A trăi o frică continuă conduce la stări de neajutorare și depresie în ultimă instanță. De aceea este esențial să faci ceva, Orice, pentru a ieși din acel cerc vicios”, este de părere hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Totodată, specialistul afirmă că frica poate fi un dușman sau un aliat. Este un dușman câtă vreme nu o cunoști și nu știi ce să faci cu ea. Din clipa în care „dușmanul” nu mai este necunoscut, îl poți pune la treabă. Te poți folosi de frică pentru a realiza lucruri mărețe, pentru a te mobiliza și a obține rezultate extraordinare. Dar totul începe prin a o depăși și prin a o controla.

7 idei practice pentru a controla și a combate frica

 Dacă frica te ține treaz noaptea, scoală-te din pat și fă câțiva pași. Poți să faci puțină mișcare sau să citești o carte. De preferat să nu intri pe internet sau să te uiți la TV sau telefon sau tabletă sau orice cu ecran!

  Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Aida POPA