În apropierea sărbătorilor de iarnă, Palas Mall le dăruieşte clienţilor săi mai mult timp pentru a cumpăra cadourile pentru cei dragi. Astfel, în perioada 19 – 23 decembrie 2015, unele magazine vor fi deschise până la ora 23.00. Lista completă a magazinelor cu program extins se găseşte pe www.palasmall.ro. În Ajunul Crăciunului, clienţii se pot relaxa în Palas Mall până la ora 18.00.
De asemenea, pe 24 decembrie, Palas Ice va funcţiona în intervalul orar 12.00 – 18.00, iar Palas Ice Junior între orele 11.00 – 17.00. În prima zi de Crăciun, magazinele din mall vor fi închise, însă unele cafenele şi patinoarul Palas Ice îi vor aşteapta pe clienţi de la ora 14.00 până la ora 22.00. Patinoarul pentru copii îi invită pe prichindei între orele 15.00 – 20.30.
De sâmbătă, 26 decembrie, programul de funcţionare va fi cel obişnuit: 10.00 – 22.00.
Pe 31 decembrie, magazinele, cafenelele şi Palas Ice vor fi deschise pentru public până la ora 18.00. Palas Ice Junior va funcţiona între orele 11.00 – 17.00
Prima zi a anului 2016 poate fi petrecută pe gheaţa de la Palas Ice, care va fi funcţional între orele 16.00 – 22.00, sau de la Palas Ice Junior, deschis în intervalul 17.00 – 20.30.
Pe 1 ianuarie, şi cafenelele îşi aşteaptă clienţii între orele 14.00 – 22.00. De pe 2 ianuarie, se revine la programul obişnuit: 10.00 – 22.00.
Clubul de bowling şi biliard Play Again va fi deschis non-stop şi în perioada sărbătorilor de iarnă.
Şi Auchan City îi aşteaptă pe clienţi cu un program special. În perioada 19 – 23 decembrie, hipermarketul va fi deschis între 8 dimineaţa şi miezul nopţii. În Ajunul Crăciunului, Auchan va funcţiona în intervalul orar 07.00 – 18.00. Pe 25 decembrie, hipermarketul va fi închis, dar pe 26 decembrie, ieşenii pot face cumpărături între orele 10.00 – 23.00.
Pe 31 decembrie, Auchan City va funcţiona între orele 07.00 – 18.00. În prima zi din 2016, Auchan va fi închis, dar pe 2 ianuarie îşi va primi clienţii între orele 10.00 – 23.00.