Local

Cel mai mare buget al judetului Iasi a fost votat cu scantei. Vezi pe ce va cheltui Popa 200 de milioane de euro

By Redacția

February 20, 2018

Întruniți în ședință ordinară, consilierii județeni au votat astăzi, cel mai mare buget al județului Iași din ultimii ani. Veniturile estimate pentru anul 2018 sunt cu 118% mai mari față de 2017, ridicându-se la suma de aproximativ 950 de milioane de lei.

Subvențiile acordate de stat pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală sunt  de peste 7 ori mai mari, în acest an. Dacă anul trecut județul nostru a primit 10 milioane de lei, în anul 2018, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a Iașului au fost alocate peste 88 milioane de lei.

 Pentru demararea lucrărilor la parcul industrial de lângă Leţcani au fost prevazute 6,9 milioane lei iar pentru modernizarea Spitalului de copii „Sf. Maria” 8.5 milioane lei, în timp ce finalizarea lucrărilor la monumentul istoric din str. Vasile Alecsandri nr. 6 a primit 8 milioane lei. Alte  9,8 milioande de lei au fost alocate proiectului ”Sistem de management integrat al deşeurilor”.

Modernizarea infrastructurii rutiere va beneficia de cele mai mari sume, peste 114 milioane lei (drumurile interjudetene Iasi-Suceava si Iasi-Botosani, precum și câteva tronsoane de drumuri județene). Printre cele mai mari proiecte se numără DJ246 pe ruta limita judeţ Vaslui – Tufeştii de Sus – Scânteia – intersecţie DJ248 – Şcheia – Drăguşeni – Ipatele – Ţibăneşti (circa 37 km, investiţie estimată la 27,6 milioane lei), DJ 281C (intersecţie DN 28A – Hărmăneşti – Todireşti – Coasta Măgurii – Cotnari – intersecţie DN 28B, 19,2 milioane lei), DJ 208F (Heci – Tătăruşi – Iorcani – limită judeţ Suceava, 17,7 milioane lei), Târgu Frumos – Cucuteni (9,7 milioane lei) şi intersecţie DN 24 – Al.I.Cuza (8,8 milioane lei).

 În ceea ce privește propunerile pe marginea bugetului județului, toate formațiunile politice reprezentate în Consiliul Județean au depus amendamente care au fost dezbatute în cadrul comisiilor, o parte dintre acestea fiind aprobate de către consilieri. Excepție a făcut grupul PNL, acesta preferând să facă propuneri în plenul de astăzi. Ulterior, consilierii județeni liberali s-au abținut de la a vota aprobarea bugetului, care a fost adoptat cu 21 de voturi.

 În ședința de astăzi au fost votate și bugetele de venituri și cheltuieli pentru instituții subordonate Consiliului Județean: S.C. ApaVital S.A., RA Aeroportul Iași și SC Tehnopolis SRL. Trei proiecte de hotărâre au vizat aprobarea organigramelor și a statelor de funcții pentru instituții din subordinea CJ.

În cazul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, a fost aprobată suplimentarea cu 18 posturi a locurilor rezervate pentru medicii rezidenți, de la 113 la 131, și cu un post de asistent medical în cadrul compartimentului de medicina muncii. De asemenea, va fi modificată și structura de personal din cadrul stației de hemodializă. Noua structură a Spitalului de Copii “Sf. Maria” prevede 1551 de posturi, cu 23 mai multe decât anul trecut.

Numărul angajaților din cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie “Cuza Vodă” va crește de la 726 la 754 de persoane. Pentru medicii rezidenți vor fi disponibile 90 de locuri de muncă, cu 13 mai multe decât în anul precedent. Statul de funcții a fost suplimentat cu 10 posturi de asistenți medicali, un bioinginer, un psiholog, un director administrativ și un șofer.

Un alt proiect care a fost aprobat in sedinta de astazi, nu fara a isca polemici destul de virulente, s-a referit la o nouă structură organizatorică pentru Ansamblul Folcloric al Județului Iași. Alesii judeteni au votat înființarea ”Compartimentului marketing, organizare și promovare” care va avea trei angajați, iar ”compartimentul financiar-contabil, administrativ și juridic” a fost suplimentat cu patru posturi. In total, Ansamblul Folcloric al Județului Iași va avea 43 de angajați.

Marius GAVRILESCU