Monden

Cel mai complex magazin TEILOR s-a deschis în ansamblul Palas Iași

By Redacția

November 28, 2023

Lanțul de magazine de bijuterii de lux TEILOR, prezent în regiunea Europei Centrale și de Est, a lansat cel mai complex magazin din rețea în ansamblul mixed-use Palas din Iași, sub conceptul TEILOR Orange Classic. Lansarea a avut loc într-o atmosferă elegantă și festivă, în cadrul unui eveniment dedicat, organizat în parteneriat cu Palas. La acesta au participat peste 150 de invitați din comunitatea de business.

 La final de an 2022, TEILOR anunța deschiderea, în Budapesta, a celui mai mare magazin din rețea. Un an mai târziu, proiectul din ansamblul Palas devine cel mai impozant magazin din rețea, atât la nivel național, cât și internațional. Acesta impresionează prin suprafața generoasă de 160 de mp, dar și prin înălțimea spectaculoasă, de aproape șase metri.

Situat sub grandioasa cupolă a Atriumului Palas, magazinul atrage atenția prin fațada sa inedită. Aceasta redă monograma brandului într-o interpretare unică, ce constă într-o succesiune de panouri decorative, cu efect tridimensional. 

Magazinul TEILOR Iași devine, astfel, epitomul conceptului Teilor Orange Classic, caracterizat prin gesturi ample de design și emoția evocată, propunându-și să reflecte durabilitate și confort deopotrivă, oferind astfel cadrul perfect pentru o interacțiune autentică cu brandul. În acest scop, devine primul magazin care oferă clienților TEILOR o experiență inedită, prin înglobarea unei suite de zone de consiliere, de la zona VIP, la zona de lounge, precum și zona de high-table counselling, înglobate studiat în compoziția funcțională a magazinului. Totodată, traducerea conceptului în realitatea impozantă, accentuată de înălțimea volumului, setează un  benchmark de inovație constructivă și management în zona de retail”, a declarat Roxana Achim, CEO TEILOR Construct & Engineering.

La nivel de design, magazinul TEILOR din Palas îmbină soluții complexe constructive, precum și un volum generos de materiale nobile, inserate cu atenție în compoziția luminoasă a magazinului, presărată cu accente specifice de culoare portocalie. Ceea ce întregește percepția asupra magazinului este atmosfera caldă, care ne amintește de momentele de sărbătoare, eleganța relaxată și confortul natural, redate de simbioza perfectă dintre compoziția arhitecturală, iluminatul operațional, iluminatul arhitectural și accentele biofilice.    

Elevarea compozițională, prin emoția evocată, face ca magazinul TEILOR Iași să stabilească un nou standard de excelență în design-ul pentru luxury retail din România.

Propunerea conceptuală a magazinului TEILOR din Palas a fost realizată în colaborare cu studioul de design Edda Istanbul și TEILOR Construct & Engineering, acesta din urmă fiind și integratorul design & build al proiectului.

În designul magazinului din Iași, ne-am propus să subliniem elementele reprezentative TEILOR și să evidențiem istoria de un sfert de secol a brandului. Am vrut să încorporăm elementele, spiritul și ADN-ul brandului în caracteristicile arhitecturale. Am proiectat o fațadă impresionantă, constând în ambigrama TEILOR, pentru a crea un efect «Wow». La intrare, am întâmpinat clienții reflectând esența TEILOR prin elemente precum culoarea, textura și modelul. În plus, am proiectat formele din acest magazin într-un mod mai fluid, creând o tipologie de forme mai feminine și mai simplu de utilizat. Scopul nostru este să ne asigurăm că toți vizitatorii devin parte a unei experiențe de neuitat pe care vor dori să o repete din nou și din nou”, explică Eda Güney, Fondator Edda Istanbul.

În prezent, TEILOR deține peste 65 de magazine cu bijuterii de lux în România, Polonia, Bulgaria, Ungaria și Republica Cehă. Acesta își continuă expansiunea atât la nivel național, cât și peste granițe, având în plan pentru următorii ani deschiderea de noi magazine în locații de interes strategic. În plus, brandul are și o prezență puternică în mediul online, prin intermediul platformelor sale de eCommerce.

Despre TEILOR

TEILOR este un lanț internațional de magazine de bijuterii de lux cu o tradiție de 25 de ani. Prezent în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia, TEILOR deține peste 65 de magazine fizice și o prezență online puternică prin intermediul platformelor sale de eCommerce: teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg. Colecțiile TEILOR includ bijuterii cu diamante și pietre prețioase, cu un design adaptat dorințelor clienților și tendințelor internaționale.

Despre Palas Iași

Inaugurat în mai 2012, Palas Iaşi reprezintă cea mai mare investiţie imobiliară din regiunea de nord-est a țării, în valoare de peste 320 milioane de euro. Situat în centrul Iaşului, Palas este primul proiect de tip mixed-use din România şi include: peste 270 de magazine, şapte clădiri de birouri clasa A (75.600 mp), un centru de evenimente cu patru săli premium, un hotel de 4*, restaurante și cafenele tematice, parc de 50.000 mp, carusel, patinoar sezonier și alte facilități de timp liber, precum și cea mai mare parcare subterană din România, cu peste 2.500 de locuri. Prin mixul inedit și complex de shopping și entertainment, Palas atrage anual 20 milioane de vizitatori, inclusiv din Republica Moldova.