Local

Cel mai așteptat târg educațional internațional al anului se organizează pe 4 martie la Iași

By Redacția

March 03, 2019

Zeci de instituții internaționale de învățământ vor fi prezente la Iași la pe 4 martie la World Education Fair, cel mai așteptat târg educațional al anului de către tinerii ieșeni interesați de studii în străinătate. La ediția din această primăvară British Council devine partener oficial, implicat în organizarea și comunicarea cu universitățile din Marea Britanie.

“Avem un mesaj foarte clar de transmis tinerilor din Iași care doresc să studieze în Marea Britanie, din partea universităților și liceelor din UK. Acestea își păstrează traseul pozitiv și optimist în ceea ce privește primirea românilor în spațiul britanic de învățământ. De altfel, în acest an avem cea mai masivă participare a instituțiilor de învățământ britanice la un astfel de eveniment, ceea ce demonstrează încă o dată deschiderea sistemului din UK pentru a primi studenți români”, declară Nigel Bellingham, Director, British Council România.

Datele IntegralEdu: Creștere cu 20%  a numărului de tineri pe toate destinațiile de studii universitare

UK rămâne cea mai populară destinație de studiu, iar numărul românilor care au plecat anul trecut la studii în Marea Britanie a crescut cu 10% față de anul academic anterior, de la 2540 în 2017-2018, la 2800 în 2018-2019.

Destinația de studiu cu cea mai mare creștere în ultimul an este Olanda, date fiind condițiile din ce în ce mai favorabile implementate de universitățile din această țară, fiind pe locul 2 în topul preferințelor clienților IntegralEdu.  “În 2018 numărul tinerilor români care au plecat la studii în Olanda a crescut cu 22%, față de 2017. Unii dintre factorii importanți care au condus la această creștere rezidă în deschiderea universităților către tinerii din România, sistemul modern de predare, dar și diversificarea și mai mare a programelor de studiu în limba engleză. Atfel încât aproape toate programele de studiu în limba olandeză au și corespondent în limba engleză”, declară Madeleine Popescu, Consultant și Career Tests Coordinator, IntegralEdu.

Alte destinații preferate de tinerii români, pentru toate nivelurile de învățământ sunt: țările nordice, Elveția, Franța, Germania, Austria, SUA și Canada.

Pe toate destinațiile de studiu internaționale creșterea medie a numărului de tineri care accesează aceste programe prin IntegralEdu este de 20% față de 2017.  “În calitate de consultanți educaționali, observăm preferința tinerilor pentru destinații tradiționale, în sensul că își doresc să meargă să studieze într-o anumită țară, doar pentru că destinația respectivă este la modă. Deseori, în urma proceselor de evaluare și îndrumare, opțiunile în ceea ce privește țara și programul de studiu se modifică. Aici ne ajută foarte mult și instrumentele interne precise, dezvoltate de specialiștii de la Cambridge Occupational Analysts, pentru direcționarea tinerilor către domeniile de studiu care li se potrivesc cu adevărat”, precizează Madeleine Popescu.

Care sunt tendințele la EduTaberele în străinătate. Dubai – o nouă destinație în protofoliu

Marea Britanie rămâne în topul destinațiilor și pentru edutabere în străinătate. Anul acesta, IntegralEdu a înregistrat o creștere de 65% pentru edutaberele din Marea Britanie, comparativ cu încrieriile efectuate până la aceeași perioadă a anului trecut. Următoarele destinații preferate de familiile din România sunt: Germania, Franța, Elveția, Portugalia, Spania. Din acest an, în portofoliul de edutabere s-a configurat o nouă destinație deluxe în Dubai, organizată de Emirates Academy, specializată în domeniul ospitalității. Cazarea se face într-un campus ultramodern, iar tinerii sunt invitați să experimenteze activități pe care nu le vor uita toată viața, cum sunt excursiile safari.

Costurile pentru edutabere variază în funcție de tipul de tabără, program, locație, activități, pornind de la 700 euro pentru două săptămâni în Bulgaria, 1150 lire sterline în Marea Britanie, ajungând și până la 6000 franci elvețieni, tot pentru două săptămâni, în Elveția.

La WEF Iași  zeci de instituții de învățământ din țări precum: Marea Britanie, Olanda, Austria, Germania, Danemarca, Elvetia, Spania, Grecia, Luxemburg, Cipru, Polonia, SUA, care își vor prezenta mii de oferte educaționale tinerilor din Iași și familiilor acestora. Evenimentul va avea loc la hotel Intercontinental Iași, începând cu ora 11.00.

Cei interesați să participe se pot înscrie online pe www.worldeducation.ro sau direct la birourile de înregistrare din cadrul evenimentului. Participarea este gratuită.

Despre IntegralEdu

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanță în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 27 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume. IntegralEdu organizeaza cele mai mari targuri de consultanta educationala pentru studii in strainatate in cadrul carora elevii, studentii si parintii acestora au ocazia sa intalneasca reprezentantii unor scoli si universitati de prestigiu din intreaga lume.

Aida POPA