Cei mai buni sahisti ai Iasului, premiati de ministrul Sportului si felicitati de premierul Grindeanu

0
89

Ministerul Tineretului si Sportului i-a premiat, joi, pe sahistii români care au obtinut medalii la Campionatul Mondial scolar care s-a desfãsurat la Iasi.

A fost doborât recordul de participare la acest Campionat Mondial, cu 576 de participanti. Ne bucurãm cã pentru a doua oarã Iasul a fost gazdã a Campionatului Mondial scolar, fapt care confirmã încrederea acordatã de Federaþia Interntþionalã în capacitatea organizatoricã a tãrii noastre. Felicit medaliatii, pãrinþii si antrenorii, reprezentantii cluburilor unei ei sunt legitimati sportivii pentru toate aceste performante”, a declarat Sorin Avram Iacoban, presedintele Federatiei Române de Sah.

Presedintele FRS a precizat cã premierul Sorin Grindeanu a transmis felicitãri pentru aceste performante, fiecare dintre cei sase medaliati primind separat câte un mesaj de felicitare din partea sefului Executivului.

Secretarul de stat în MTS Cosmin Butuza a prezentat cuvinte de apreciere din partea ministrului Tineretului si Sportului.

Ionut Dobronãuteanu, prim-vicepresedinte al Federatiei Europene de sah, a subliniat meritele organizatorilor si a urat noi succese tinerilor competitori.

Remarc evoluþia sahului juvenil din tara noastrã, care a fost confirmatã în competitia de la Iasi. Urmeazã în luna septembrie Campionatul European pentru juniori, ce se va desfãsura la Mamaia”, a declarat Vladimir Danilov, secretarul general al FR de sah.

Au fost oferite premii în bani si obiecte medaliatilor la Campionatul Mondial scolar de sah.

Delegaþia României a cucerit 6 medalii (1 aur, 1 argint si 4 bronz) la competiþia de la Iasi.

Campioanã mondialã la fete de 13 ani a devenit Miruna-Daria Lehaci (CS Politehnica Iaºi). O medalie de argint a fost obtinutã la categoria bãieti, 11 ani, de Robert-Ionuþ Creangã (CS Universitar de sah Bucuresti). Cele patru medalii de bronz au revenit jucãtorilor Teodor-Cosmin Nedelcu (Clubul de sah Orizont 64 din Brãila), la bãieti de 11 ani, Mihnea-Ionut Ognean (CSS Tg. Mures) – la bãieti de 13 ani, George Stoleriu (CS Politehnica Iasi) – la bãieti de 15 ani si Mãlina-Andreea Aciu (CSM Focsani 2007) – la fete de 15 ani.

Marius GAVRILESCU

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here