Băiatul în vârstă de 15 ani care s-a electrocutat, la mijlocul lunii octombrie, după ce s-a urcat pe un vagon de tren şi care a suferit arsuri de 80% din suprafaţa corpului, a putut fi tratat cu aparatură performantă, după ce Organizația Salvați Copiii România a donat Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași, unde copilul este internat, un sistem MEEK expandare grefe piele, în valoare de 16.500 euro.
Prin programul de dotare a secțiilor de pediatrie și a maternităților din întreaga țară, Salvați Copiii România a dotat până în prezent 102 unități medicale, cu o investiție totală de peste 6.800.000 euro.
Secția de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă şi Unitate Funcţională de Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii” Sf. Maria” Iaşi, coordonată de Dr. Sidonia Susanu, este singura care deservește întreaga regiune a Moldovei.
„Cu cât ai un echipament performant, cu atât şansele de a acoperi arsura sunt mai mari. Echipamentul primit de la Salvați Copiii îi acordă acestui pacient o şansă reală la supravieţuire”, a precizat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”.
Medicii din Secția ieșeană tratează aici un număr foarte mare de patologii și efectuează intervenții complexe, printre care:
- intervenţii efectuate în regim de urgenţă majoră (în echipă multidisciplinară chirurgie plastică, ortopedie pediatrică, neurochirurgie, etc.) pentru pacientul politraumatizat,
- replantări de membre amputate, devascularizate, de reconstrucţie a pierderilor de substanţă rezultate ca urmare a unor traumatisme, tumori sau malformaţii,
- intervenţii de chirurgie reconstructivă adresate malformatiilor congenitale complexe ale feţei şi ale membrelor.
Anual, sunt tratați în medie 250 de copii arşi cu vîrste cuprinse între 3 luni şi 18 ani, cu arsuri cu suprafaţă cutanată între 10% si 70% şi profunzime gradele I-III (toată grosimea), rata de vindecare fiind de peste 98%.
Perioada medie de spitalizare este de 17 zile, majoritatea pacienţilor arşi (peste 75%) provenind din mediul rural şi din familii defavorizate social.
De asemenea, în cadrul Unităţii Funcţionale de Arşi sunt trataţi şi pacienţi cu afecţiuni cutanate deosebit de grave precum: sindromul de necroză epitelială toxică, aplazia cutanată congenitală, epidermoliza buloasă, înregistrându-se reale succese terapeutice.
„De mai bine de un deceniu, Dreamstime participă activ și se implică direct sau cu sprijin financiar în diverse campanii legate de sănătate, egalitate de șanse și drepturi, mediu, schimbări climatice și socio-economice, din dorința de a aduce o schimbare în bine în viața comunităților la nivel local și internațional. Suntem entuziasmați de această colaborare cu Salvați Copiii și sperăm ca prin contribuția noastră, copiii din zona Moldovei să beneficieze de îngrijiri de calitate, acum cu aparatură de ultimă generație”, a declarat Carmen Pietraru, PR & Content manager la compania Dreamstime, cu sprijinul căreia a fost posibilă dotarea.
ZID PENTRU SPITALE, cu 20% din impozitul pe profit
Pentru a putea interveni cât mai prompt în cazurile pediatrice, Secția de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă şi Unitate Funcţională de Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sf. Maria” Iaşi, mai are nevoie de:
- Masă de operație – 25.000 Euro
- Sistem de încălzit pacientul intraoperator – 7.000 Euro
- Electrocauter – 20.000 Euro
- Aspirator chirurgical – 2.000 Euro
- Monitor de funcţii vitale – 5.000 Euro
- Instrumentar necesar pentru traumatismele severe de braţ şi antebraţ – 11.000 Euro
- Truse instrumentar chirurgie reconstructivă – 9.500 Euro
- Targă transport pacienţi – 1.200 Euro
- Dispozitiv sterilizare pardoseli cu abur – 3.000 Euro
- Nebulizator pentru sterilizarea aeromicroflorei – 7.000 Euro.
Companiile care vor să se implice în dotarea secțiilor de pediatrie și a maternităților pot trimite contractul de sponsorizare în baza căruia redirecţionează 20% din impozitul pe profit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro. Contractul poate fi descărcat de pe site-ul Organizației Salvați Copiii, de aici: https://www.salvaticopiii.ro/implica-te/companii/directioneaza-20-din-impozitul-pe-profit
Contact Salvați Copiii România: Ștefania Mircea, Coordonator program, stefania.mircea@salvaticopiii.ro , 0745.375.148.
Aida POPA