Primele alegeri de dupa razboi aveau loc in Romania la 19 noiembrie 1946, in conditiile cand tara inca mai era ocupata de trupele sovietice, guvernul Dr. Petru Groza se gudura pe langa Kremlin, care-l ajutase sa ajunga la putere, iar Kremlinul ii si daduse ordin ca alegerile sa le castige negresit stanga.
Stanga insa era departe de a fi agreata de alegatori. Ei o asociau cu prezenta in tara a soldatilor sovietici care pradau nu numai depozitele de alimente, ci jefuiau si populatia ziua-n amiaza mare, deposedand omul de ceea ce li se parea mai atragator la el: ceasul si paltonul.
Totul se suprapunea peste faptul ca acel an 1946 a ramas in istorie cu renumele de “anul foamei”. O seceta cumplita era asociata cu lipsa fortelor de munca in agricultura, unde cei care au reusit sa se intoarca din razboi la caminele lor erau in majoritate raniti, handicapati si necesitau ingijiri.
Eram pe atunci student in anul II la Politehnica, unde mergeam pe jos, intrucat mijloacele de transort in comun erau aproape inexistente. Traversam piata Garii de Nord si-mi era dat sa asist la scene terifiante. Seceta si foamea care lovisera indeosebi Moldova ii determinau pe oameni sa ia drumul Bucurestiului, iar aici isi asterneau in fata garii pleduri, pe care se culcau flamanzi.
Dimineata aparea o masina neagra, din care coborau felceri, ca sa trezeasca adormitii unul cate unul. Cand constatau ca cel testat “nu misca”, ii ascultau pulsul si, dupa caz, il urcau in masina neagra, ca sa fie dus la morga.
Pare neverosimil de sinistru, dar sunt scene pe care le-am trait si le-am vazut cu ochii mei.
In aceste conditii, Guvernul organizase entuziasmul populatiei, care trebuia sa asigure castigarea alegerilor de catre cei pe care Armata Rosie i-a adus la putere. Opinia publica era uluita.
Se parea ca n-aveau nicio sansa. Totusi, Ana Pauker, membra a Guvernului, facea atunci o apreciere halucinanta: “Nu conteaza opinia publica. Prin anumite tehnici, BPD poate castiga 90% din voturi”.
BPD era un fel de alianta creata de comunisti, anume in vederea castigarii alegerilor. Intrau acolo comunistii, o parte a social democratilor, PNL-Tatarascu (era ceva ca un fel de PNL-Tariceanu) si altii cativa, in total 7 partide. In afara de BPD, erau libralii propriu zisi, taranistii, UPM (un fel de UDMR, care insa nu se aliase cu comunistii) si altii.
Noua legislatie electorala a fost conceputa astfel incat sa vina in ajutorul BPD. Votau pentru prima oara militarii, carora li se amenajasera cabine in unitati si care se prezentau la urne organizati, cu comandantii lor, ca sa fie clar ce voteaza.
O serie de cetateni erau privati de dreptul la vot: posesorii de terenuri (sub pretextul ca sunt mosieri), industriasii, patronii de tot felul, salariatii din fabricile lor si altii.
In opinia publica domina o atmosfera vadit anticomunista, alimentata mai ales de jafurile soldatilor sovietici, pe care nu-i puteai reclama nicaieri. Fiecare din ei avea putere discretionara in Romania ocupata.
Atmosfera anticomunista era atat de evidenta, incat nimeni nu se astepta la alte rezultate, decat la caderea regimului comunist. Nu existau pe atunci exit poll-uri, nici sondaje publice. Existau numai rezultate oficiale, pe care le comunicau autoritatile.
Spre stupoarea generala, rezultatele oficiale comunicau ca BPD castigase 68,70% din sufragii – majoritate absoluta, suficienta pentru ca aceasta alianta a comunistilor sa aiba majoritate mai mult decat confortabila. A fost un truc? A fost un fals?
Nimeni n-a reusit pana astazi sa elucideze clar in ce a constat trucul sau falsul. Sau poate secretele au fost bine ascunse, ca sa nu le afle nimeni niciodata.
In lunile care au urmat, noua putere s-a concentrat pe reducerea la tacere a Opozitiei. Oficiosul taranistilor si cel al liberalilor au fost desfiintate, iar conducerile lor intemnitate.
In vara anului 1947, a fost arestata intreaga elita taranista, dupa o inscenare cunoscuta sub numele de “afacerea Tamadau”, iar la sfarsitul anului insusi regele a fost somat sa abdice.
Petru Groza, impreuna cu ciracul sau Gheorghiu Dej deveneau stapani pe tara, iar mai stapani decat ei nu erau nimeni decat stapanii stapanilor, cei de la Kremlin.
Alegerile din 1946 inscriau in istoria tarii poate cea mai neagra pagina, care avea sa dureze peste patru decenii.
