Cât valorează viața unui om pentru măcelarii de la Agricola Bacău: o sacoșă de salam și câteva măruntaie de porc

0
805

Agorapress a prezentat pe larg cazul lui Petrică – Ioan Olaru, muncitorul mutilat pe viață în urma unui cumplit accident de muncă petrecut în incinta depozitului Agricola Bacău.

Pe 16 septembrie 2015, forțat de către șeful său direct să supravegheze o manevră, acesta a executat o sarcină care nu era prevăzută în fișa sa de post, iar consecințele au fost îngrozitoare. În timpul manipulării unui transport de marfă, capul lui Olaru a fost prins între două utilaje. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Bacău i-au pus un diagnostic terifiant: fractură de bază craniu, paralizie facială, plagă contuză auriculară dreapta, hemoragie subarahnoidiană posttraumatică, edem cerebral difuz.

Accidentul i-a nenorocit viața. Soția l-a părăsit, de muncit nu mai poate, trăind în prezent dintr-o pensie de 433 de lei. Fiecare zi este un calvar, fiindu-i afectate auzul, vederea, vorbirea. Mersul a devenit imposibil datorită vertijului, la fel ca orice efort fizic.

Fiind nevoit să-și întrețină familia formată din cei 4 copii ai săi, Petrică Olaru a solicitat despăgubiri de la Agricola Bacău și ASIROM Vienna Insurance Group S.A.

După  6 ani de la demararea urmăririi penale în cadrul Parchetlui și 4 ani de la trimiterea în judecată, Petrică Olaru așteaptă cu speranță o hotărâre favorabilă a instanței care să-i consfințească dreptul la plata de despăgubiri civile constând în daune morale în cuantum de 1.000.000 euro și daune materiale în cuantum de 100.000 lei (cost medicamentație, intervenții chirurgicale, internări efectuate până în prezent și viitoare, deplasări la clinici, spital), cât și 35.000 euro reprezentând beneficiu nerealizat (drepturi salariale, respectiv salariul minim pe economie – suma ce urmează a fi indexată și actualizată, în raport de data executării hotărârii) de la momentul producerii accidentului și până în prezent.

Dincolo de suferințele fizice, Petrică Olaru a suferit și o umilință fără margini, conducerea Agricola Bacău oferindu-i o sacoșă de salamuri în schimbul renunțării la proces, un tupeu nesimțit din partea unor mahări care conduc afaceri de zeci de milioane de euro.

Agricola – Neam de gospodari” este sloganul afișat pe pagina de internet a companiei din Bacău, o asociere de termeni menită să inducă ideea că ai de-a face cu oameni de treabă, onești, de bună credință în tot ceea ce fac. 

Prioritizăm oamenii și creșterea calității vieții” și Oferim cu prioritate angajaților noștri un mediu sănătos de muncă” sunt alte două afirmații de pe site-ul Agricola care contrazic grosolan tratamentul incalificabil la care a fost supus omul și angajatul Petrică Olaru.

Grupurile de firme reunite sub brandul Agricola Bacău reprezintă un colos din industria cărnii, cu 2.800 de angajați. Compania încasează bani grei, fiind extrem de profitabilă. În anul 2023 a avut o cifră de afaceri de 775,4 milioane lei, înregistrând un profit net de 64,3 milioane lei.

Din toți acești bani nu s-au găsit însă și sumele cuvenite lui Petrică Olaru, omul care s-a nenorocit muncind tocmai pentru profitul Agricolei.

În schimb, directorii companiei, care se plimbă în limuzine de 150.000 de euro și pretind că au stofă și lustru de oameni de vază ai Bacăului, au avut nerușinata intenție de a-l amăgi pe Olaru cu un mănunchi de mezeluri, crezând probabil că viața unui om poate fi evaluată în kilograme de ceafă și șuncă de porc.

În aceste condiții, sloganul „Agricola – Neam de gospodari” poate fi lesne schimbat în „Agricola – Neam de măcelari”, mânjiți până peste cap cu sângele nevinovat al unui om care doar a vrut să muncească cinstit, Petrică Olaru.

Paul LOVIN

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here