Castle Break, prima iniţiativă de redescoperire a castelelor şi conacelor mai puţin cunoscute din România prin turism cultural, include, în programul din acest an, 12 tururi standard și o ofertă pentru realizarea unor trasee personalizate. Printre obiectivele propuse de inițiatori se numără și câteva dintre cele mai frumoase conace din județul Prahova, unele dintre ele deja cunoscute, altele care merită din plin să fie redescoperite.
Proiectul vine ca o continuare a inițiativei “Monumente Uitate”, cea mai amplă platformă online dedicată castelelor şi conacelor din România. Acum, ARCHÉ propune o campanie care să aducă mai aproape aceste reşedinţe mai puţin cunoscute ale elitelor de altădată de cei ce vor să le descopere.
“Castle Break este o cupolă pentru o serie de tururi culturale în diferite regiuni ale României. Acestea includ vizite inedite la meşteşugari locali, tururi de oraşe, degustări de produse tradiţionale şi, desigur, vizite la castele şi conace. Pentru aceste vizite, s-a pus mare accent pe autenticitate. Tururile prin fiecare castel sau conac vor fi ghidate de proprietari sau administratori, astfel încât vizitatorii vor afla poveşti inedite şi vor avea ocazia de a dialoga cu cei care s-au dedicat salvării acestor monumente. Din când în când, aceste vizite vor avea şi momente culinare autentice, fie că va fi vorba de cine printre porţelanuri, picnicuri în grădină sau mâncare gustoasă la ceaun”, scriu organizatorii.
Următorul popas în Prahova este pe 5 noiembrie, cu data limtă a înscrierilor 30 octombrie, iar prețul este de 125 de lei/ persoană. Circuitul “Ospăț la conac” include, de exemplu, oprire pentru o degustare de vin la Conacul Domniței Ralu, din Chițorani, și vizitarea conacului Bellu, din Urlați.
Pe lista tururilor standard se mai regăsesc, în această toamnă, “Istorie, monografie și masonerie” (24 septembrie, București – Golești – Mioveni – Ștefănești – Valea Bălcească – București) sau “Conace, cule și vinuri oltenești” (15-16 octombrie, București – Potlogi – Câmpulung – Drăgăşani – Slatina – Beneşti – Măldăreşti – Valea Bălcească – București), un circuit de două zile care costă 350 de lei.
În primăvară, obiective din județ au fost incluse în turul de o zi “Valea Prahovei… altfel”, cu popasuri la Castelul “Iulia Hasdeu” din Câmpina, Casa Domnească Brebu, Casinoul din Sinaia, Castelul Stirbey din Sinaia, Castelul Cantacuzino din Bușteni.