Național

Casa Regală: Principesa Margareta va avea statut de Regină. Povestea mai puţin ştiută a Principesei Margareta

By Redacția

December 06, 2017

Principesa Margareta este prima în linia de succesiune a familiei regale, fiind cea care va prelua toate prerogative după ce Regele Mihai I al României a murit.

Principesa Margareta primeşte titlul şi apelativul de Regină după moartea Regelui Mihai, ea urmând să decidă dacă foloseşte sau nu acest apelativ, precizează Casa Regală a României, miercuri, într-un comunicat de presă.

 Casa Regală a României a publicat, miercuri, statutul complet, în care se stipulează că după decesul Şefului Casei Regale a României, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în funcţie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină.

 “Şeful Casei Regale a României, potrivit tuturor practicilor şi convenţiilor de astăzi, este de jure sau de facto Suveran, în termeni de autoritate asupra Casei Regale a României, la orice moment. Imediat dupa decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în functie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină, indiferent de poziţia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare şi indiferent dacă, mai târziu, va alege sau nu să nu folosească un asemenea titlu sau apelativ”, se arată în document.

 Totodată, consortul unei femei şef a Casei Regale nu va avea, de drept, vreun rang, privilegiu sau titlu, dar acestea vor fi primite, ad personam, prin decizia şefului Casei Regale a României, se mai arată în normele fundamentale ale Familiei Regale.

 “Actualul Moştenitor la şefia Casei Regale a României este Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României (jure sanguinis), care va fi de acum înainte şi va rămâne dupa decesul meu Custode al Coroanei României (ad personam). Actualul consort al Moştenitoarei la şefia Casei Regale a României este: Alteţa Sa Regală Radu, Principe al Romaniei (ad personam). Membrii Casei Regale a României, care vor avea titlurile, rangurile şi apelativele corespunzătoare, sunt: Alteţa Sa Regală Elena, Principesa României (jure sanguinis); Alteţa Sa Regală Sofia, Principesa României (jure sanguinis); Alteţa Sa Regală Maria, Principesa României (jure sanguinis)”, se mai arată în statut.

 Potrivit documentului citat, în cazul unei viitoare femei şef al Casei Regale a României, consortul său va primi titlul de “Alteţa Sa Regală Principele Consort al României”, titlu, rang şi apelativ care va precede orice alt titlu, român sau străin, pe care îl poate avea, pe durata mariajului şi numai pe durata vieţii soţiei sale şi numai atâta timp cât aceasta rămâne şef al Casei Regale Române.

În vârstă de 68 de ani, este prima fiică a lui Mihai I şi a soţiei sale, principesa Ana de Bourbon-Parma.