Pasionații de cărți, muzică și arte frumoase sunt așteptați în aceste zile la Palas. Târgul „Arca lui Gutenberg”, organizat de Librăriile Sedcom Libris, reprezintă locul în care sunt reunite edituri de prestigiu, acompaniate de o agendă bogată de manifestări artistice.
De miercuri până duminică, în perioada 4 – 8 octombrie 2017, parterul Atriumului Palas Mall găzduiește cea de-a treia ediție a Târgului de Cărți și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg” Peste 80 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova își prezintă oferta la această ediție a târgului, printre aceștia numărându-se edituri, companii de difuzare de carte românească și străină, furnizori de papetărie, galerii de artă, instituții culturale și mulți alții.
Evenimentul reprezintă platforma ideală pentru iubitorii de lectură, indiferent de vârstă, de a răsfoi, a se delecta și de a-și îmbogăți biblioteca personală cu apariții editoriale captivante, abia scoase de sub tipar sau care au cucerit generații după generații. Timp de cinci zile, ieșenii și nu numai sunt invitați să poposească printre rafturile târgului, acolo unde vor descoperi titlurile momentului și cărți din domenii variate, care acoperă absolut toate preferințele în materie de lectură și dezvoltare a cunoștințelor.
Târgul de Cărți și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg” prezintă oferte de carte la prețuri imbatabile, noutăți editoriale, volumele autorilor prezenți la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, lansări de carte și momente artistice. Sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 13.00, vor fi decernate diplomele „Arca lui Gutenberg”, pentru direcții editoriale de prestigiu.
Aida POPA