Hotărârea de Guvern care stabilește că, anul acesta, ziua de 2 decembrie va fi liberă în instituțiile publice arată și că aceasta trebuie recuperată cel târziu până pe 17 decembrie. Actul normativ prevede și modalitățile în care se va face acest lucru.
Astfel, activitatea din 2 decembrie va trebui recuperată de bugetari, dar și de elevi și studenți, prin adoptatea de program normal pe 17 decembrie 2016, adică fix în sâmbăta dinaintea weeked-ului de Crăciun. O altă variantă anunțată de Executiv ar fi prelungirea corespunzătoare a timpul de lucru, până la data de 16 decembrie 2016, potrivit planificărilor stabilite, potrivit proiectului de hotărâre postat pe site-ul Guvernului.