Local

Canalele de comunicare cu clienții ale E.ON Energie România vor fi indisponibile în perioada 29 iulie – 1 august

By Redacția

July 29, 2022

Acestea vor fi nefuncționale de vineri, 29 iulie, începând cu ora 12, urmare a unor lucrări de mentenanță la sistemul informatic. Sunt afectate platformele digitale, Call Center-ul și magazinele E.ON. Din 2 august, toate activitățile de relații cu clienții vor fi reluate.

Începând de vineri, 29 iulie, ora 12, până luni, 1 august, inclusiv, E.ON Energie România efectuează lucrări de mentenanță la sistemele informatice ale companiei, cu impact direct asupra serviciilor de relații cu clienții. Canalele de comunicare directă cu clienții: Call Center, E.ON Chat și magazinele E.ON, respectiv platforma digitală E.ON Myline sunt inaccesibile în acest interval de timp și, astfel, operațiuni precum verificare sold, plată facturi, transmitere facturi etc. vor fi afectate. Pe durata lucrărilor de mentenanță: • Accesarea contului E.ON Myline va fi indisponibilă; • Alte servicii online vor funcționa cu intermitențe sau nu vor fi ac-cesibile, de ex. eon.ro/contact; • Serviciul Call Center este nefuncțional; • Magazinele E.ON vor fi închise publicului; • Echipa de consultanți de pe E.ON Chat va fi indisponibilă; • Facturile emise nu vor putea fi transmise; • Se pot face plăți ale facturilor, dar acestea vor fi procesate ulterior; • Linia telefonică dedicată clienților care beneficiază de asistență tehnică este funcțională 24/7 și poate fi accesată sunând la 0232.421.999 (doar de către clienții care au contractat E.ON Serv Express, E.ON Life și E.ON Cool, precum și servicii de furnizare gaze naturale/energie electrică care au și componentă de asistență tehnică pentru a semnala defecțiuni la instalația electrică/de încălzire și la centrala termică). Marius GAVRILESCU