Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunță că un val de mesaje false este transmis prin e-mail în numele instituției, de pe o adresă ce nu aparține ANAF.
„Emailuri false în numele ANAF! Nu deschideți emailurile provenite de la info@anaf.ro!”, avertizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală într-un comunicat de presă.
Mesajele false utilizează denumirea, precum și coordonatele instituției (număr telefon, adresa poștală).
ANAF precizează însă că nu are deschisă adresa respectivă de email, potrivit comunicatului citat de Mediafax.
„Persoanelor juridice, dar și celor fizice, care recepţionează aceste mesaje, în care sunt informate despre discrepanțe în evidența fiscală, le recomandăm să nu deschidă mesajele și nici atașamentele acestora”, este sfatul celor de la ANAF.