Caldura non-stop cu bani mai putini, marele beneficiu al proiectului de contorizare pe orizontala al Veolia Energie Iasi

0
97

Administratorii blocurilor unde a fost implementat sistemul de distribuţie pe orizontală al Veolia Energie Iasi spun că au cunoştinţe care ar renunţa oricând la centrală după ce le-au văzut facturile pe iarna 2016/2017. „Înainte închideam caloriferele ziua, dădeam drumul noaptea la căldură. Acum, am avut căldură non-stop, dar tot am avut preţuri mai mici”, spune preşedintele unei asociaţii de proprietar care a făcut parte dintr-un proiect-pilot al Veolia Energie Iaşi.

Beneficiile distribuţiei pe orizontală la blocuri este confirmat de facturile din iarna trecuta, comparativ cu cele din anii trecuţi. Reprezentanţii asociaţiilor spun că, faţă de acum 4 ani, facturile au fost vizibil mai mici, în condiţiile în care locatarii au avut tot confortul termic pe care şi l-au dorit. Administratora unei asociaţii de proprietari din zona Străpungere Silvestru spune că una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat vreodată a fost să accepte ca blocul pe care îl administrează să facă parte dintr-un proiect pilot al Veolia Energie Iaşi.

Numai cum se punea problema înainte, cu CET, dacă aveai o defecţiune: vorbeau urât, dura mult, reparau prost. Cum este acum? Anunţ o avarie la Veolia. Ei îmi spun în cât timp vine echipa. Şi respectă ora stabilită. Apoi, după plecarea echipei, mă sună din nou să vadă cum a fost intervenţia şi dacă funcţionează sistemul. Mi-e drag să plătesc aici, la CET nu-ţi venea să plăteşti serviciile”, ne-a spus administratora in cauza.

Aceasta a precizat ca pe vremea când serviciul era realizat de CET, facturile maxime erau de 700 de lei iarna, pentru 4 camere. „Pentru iarna trecută, pentru o perioadă friguroasă, am avut factura maximă de 500 de lei la suprafaţa mea. Este o scădere de 200 de lei faţă de ce plăteam înainte şi cam cu 30% mai puţin. Este foarte mare scăderea şi aici discut de facturi maxime. Dar am avut şi facturi de 250 de lei lunar”, spune administratora.

Cum funcţionează contorizarea pe orizontala

Sistemul de distribuţie a agentului termic pe orizontală funcţionează precum o centrală termică, doar că este pe bază de agent termic distribuit direct, nu pe bază de gaz care arde în centrală. La blocuri există module termice, cu componente electronice, care trimit agent termic către fiecare apartament, în funcţie de temperatura la care optează clientul. Toate reglajele se fac electronic, pe bază de senzori şi valve electrice. Un astfel de sistem ajunge să coste, pentru consumatorul final, fără centrală, sub preţul pe care l-ar plăti pentru tot sistemul cu centrală termică. Concret, o centrală, cu proiectare, montaj şi cost al aparatului în sine (fără calorifere) ajunge la aproximativ 7.000 de lei. Distribuţia pe orizontală costă, la două camere, 4.600 de lei cu TVA (inclusiv preţul instalaţiilor comune, de pe casa scării). În cazul celor care doresc să-şi înlocuiască centralele termice cu distribuţie de agent termic pe orizontală, preţul este de 3.747 de lei, cu TVA, o parte din cost fiind suportată de Veolia Energie Iaşi.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here