Vrafuri de dosare abandonate si alti zeci de saci cu documente au fost descoperite de reporterii AgoraPress intr-o cladire parasita din strada Grigore Ghica Voda. Cladirea in cauza se afla la cativa pasi de sediul Politiei Municipale, iar pe usa principala de acces se mai poate vedea un anunt cu ultima functiune a imobilului, respectiv Arhiva Politiei.
Intrebati cum a fost posibil ca parte din arhiva institutiei sa fie abandonata in aceasta casa parasite de zeci de ani, reprezentantii IPJ Iasi au negat faptul ca acele documente neasigurate le apartin. Deoarece, purtatorul de cuvant al IPJ Iasi nu a putut repera zona in care se afla imobilul, desi vorbim de un areal de cateva sute de metri in jurul sediului Politiei Municipale si a Politiei Rutiere, drept pentru care i-am trimis cateva fotografii pe mail. Dupa 12 de ore de la sesizare, reprezentantii IPJ Iasi, prin Serviciul Cazier Judiciar, Statistica si Evidente Operative, au remis catre AgoraPress un raspuns halucinant pe care il redam integral.
“Urmare a fotografiilor d-voastra postate pe site-ul politiei romane (?!) va informam despre faptul ca la nivelul politiei iesene, arhiva este pastrata in conditiile legii intr-un depozit de arhiva confirmat de catre Serviciul Judetean al Arhivelor Nationale si nu in cladirea de pe strada Grigore Ghica Voda care, de asemenea, nu este in custodia Inspectoratului Judeteran de Politie Iasi”, se arata in adresa IPJ.
In cladirea din strada Grigore Ghica Vodă nr. 21 a functionat Sec ția “Ghelerter” a Spitalului Universitar de Psihiatrie Neurologie. Cldirea este monument istoric cu numărul IS-II-m-B-03905, construit în stil neoclasic pe final de secol XIX.
Radu SEICARU