C.T.P. Iași S.A. angajeaza un inspector de Protecția Mediului

0
82

C.T.P. Iași S.A. organizează selecție în vederea ocupării postului vacant de Inspector Protecția Mediului din cadrul Biroului SSM-SU-Protecția Mediului. 

 Scopul postului: aplică legislația privind protecția mediului și implementează măsurile necesare pentru obținerea autorizațiilor de mediu, acordurilor de mediu, autorizațiilor privind gestionarea deșeurilor de toate tipurile de la nivelul companiei, monitorizarea și raportarea rezultatelor.

Procedura de evaluare cuprinde trei etape:

  • etapa I – selecția dosarelor înregistrate până la data de 27 iulie 2021, orele 14.00;

Depunerea dosarelor se face la Registratura C.T.P. Iași S.A. din str. Silvestru nr.5.

  • etapa a II a – susținerea probei scrise sub formă de test grilă, la data de 28 iulie 2021, orele 10.00, din bibliografia afișată;
  • etapa a III a – interviu pentru candidații admiși la etapa a II-a, în data de 30 iulie 2021, orele 09.00.

Condițiile  de participare la selecție sunt:

  1. studii superioare de licență sau echivalente și certificat de absolvire curs de perfecționare în domeniul protecției mediului (responsabil de mediu/gestionarea deșeurilor);
  2. alte cerințe:
    • cunoștințe la nivel profesionist a legislației privind protecția mediului;
    • cunoștințe de operare PC: Word, Excel, baze de date;
  3. apt medical și psihologic.

Criteriile de selecție sunt:

  • abilități de comunicare și argumentare;
  • cunoștințe specifice la nivel profesionist;
  • responsabilități asumate, obiectivitate;
  • viteză de reacție, atenție, îndemânare, spirit de observație;
  • capacitate de analiză și sinteză;
  • abilități de a lucra în echipă;
  • motivația candidatului.

Dosarul de înscriere la selecție va conține următoarele:

  • scrisoare de intenție;
  • curriculum vitae model comun european;
  • copii certificate conform cu originalul după actele de stare civilă și studii;
  • copie după cartea de muncă sau adeverință eliberată de angajator care să ateste vechimea în muncă;
  • adeverință care să ateste starea de sănătate eliberată de medicul de familie, cu cel mult 30 zile anterior;
  • recomandări de la locurile de muncă anterioare;
  • cazier judiciar.

Relații suplimentare se pot obține la sediul firmei din str. Silvestru nr. 5, email: mru@sctpiasi.ro  sau la telefon 0372- 148608.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here