Conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” a decis ca pe lângă bursele alocate din banii de la bugetul de stat, să mai ofere încă 140 de burse din veniturile proprii. ”Bursele de performanță academică, științifice, de merit, sociale și de campus pe care le dăm studenților noștri sunt asigurate din venituri de la buget și venituri proprii. Până la sfârșitul acestei săptămâni, vor intra în conturile studenților și bursele pe care am decis să le acordăm din veniturile proprii ale universității, astfel încât să acoperim integral bursele studenților noștri”, a declarat prorectorul prof. univ. dr. Vasile Stoleru.
Trebuie menționat că USAMV Iași mai acordă burse, din venituri proprii, și pentru studenții de altă cetățenie, de la studii de licență și master, bursieri ai statului român. Astfel, 34 de burse pentru performanțe academice, în valoare de 500 lei, ajung la studenți din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, Ucraina și Grecia, iar alte trei burse studenților de la programul de medicina veterinara în limba engleză. Mai precizăm că valoarea burselor de performanță academică este de 1200 lei, bursa științifică ajunge la 725 lei , cea de studiu are o valoare de 625 lei, cea de merit este 550 lei, bursa socială și cea de campus au o valoare de 500 lei. Aproape 40 la sută din studenții USAMV sunt bursieri.
Aida POPA