Consiliul Judtean Iasi a semnat astăzi cu firma Ted Construct a afaceristului Cornel Brînză, noul contract de execuţie a lucrărilor la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iasi. Valoarea totală a proiectului este de 9.754.838 lei, din care 7.652.537 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Finanţarea europeană este asigurată prin Programul Operational Regional 2007 – 2013, Domeniul major de intervenţie 3.1 – Reabilitarea /modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate.
„Firma care a câştigat iniţial a dat faliment, nereuşind să ducă la capăt lucrările. Ele au fost realizate în proporţie de 24% din contract. Noul câştigător va trebuie să finalizeze lucrările până în luna septembrie. Atunci Spitalul de Pneumoftiziologie va avea toată partea de ambulatoriu complet renovată, staţia de oxigen şi reţelele de fluide medicale complet noi. Rămâne doar partea de reabilitare a spitalului monobloc, lucru pe care îl vom realiza după ce vom finaliza lucrările la Spitalul de Copii “Sf. Maria”, care intră în reparaţii din acest an. Tot în acest an vom încheia lucrările de reabilitare completă a Spitalului de Neurochirugie şi a celorlalte două ambulatorii pe care le reabilităm cu ajutorul fondurilor europene, de la Spitalul “Cuza Vodă”, respectiv Spitalul de Neurochirurgie”, a declarat Cristian Adomnitei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
În urma licitaţiei organizate, oferta declarată câştigătoare a fost cea a SC Ted Construct SRL Iaşi. Pretul contractului urmare finalizării procedurii de atribuire este de 3.100.000 lei, fără TVA. Perioada de executie a lucrărilor este de 6 luni calendaristice din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Totalul ariei construite este de 1.993 metri pătraţi.
Rabilitarea, modernizarea şi refuncţionalizarea clădirii Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi are drept scop îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la servicii medicale de calitate. Ansamblul structural se dezvoltă pe 3 nivele (subsol, parter si etaj) şi cuprinde: cabinete medicale, laboratoare, spatii pentru primire si triaj, săli de asteptare, spatii de depozitare, camere sterilizare, holuri. În cadrul contractului se va asigura realizarea de lucrări la structura de rezistenţă, lucrări de arhitectură şi de instalaţii.