Palas a adăugat în portofoliul său primul brand de designer. Astfel, colecțiile irina schrotter, ce se adresează femeilor moderne și sofisticate, care își reflectă naturalețea prin garderobă și își doresc să fie unice zi de zi, pot fi găsite și în Atriumul din Palas Mall. Noua locație reunește creații în ton cu versatilitatea feminină, casual, business și classy, cuprinde articole vestimentare de înaltă calitate, încălțăminte nonconformistă, dar care păstrează liniile clasice, și accesorii în tendințe. În aceeași zonă, a fost inaugurat și salonul „The beauty room by irina schrotter”.
Fidel spiritului său inovator, Palas Mall continuă să-și îmbogățească oferta de branduri dedicată consumatorilor ieșeni și din toată regiunea de nord-est. Recent, s-a inaugurat în Atriumul Palas Mall primul magazin al creatoarei de modă Irina Schrotter, ce cuprinde o gamă completă de piese vestimentare, de la casual la glamourous. Locația din Palas propune topuri ale căror croieli moderne, asimetrii și jocuri de volume se contopesc într-o identitate vizuală feminină și relaxată, jachete care vor da o notă personală oricărei ținute, pantaloni cu un design practic, confortabil și pregătit să treacă testul timpului, fuste ce dezvăluie cu finețe senzualitatea feminină și cămăși ce îmbină armonios detaliile masculine cu cele feminine. Colecțiile sunt completate de trenciuri și paltoane ce urmează o linie stilistică minimalistă, rochii de zi și de seară ce vor scoate orice femeie din anonimat, bijuterii și genți statement și încălțăminte stylish ce oferă tușa finală oricărui outfit.
Noul magazin prezintă și cel mai recent concept irina schrotter de design, cu o estetică modernă, minimalistă și simplă, atât de reprezentativă pentru valorile mărcii.
Toate creațiile brandului irina schrotter, care a câștigat fani pe 4 continente, sunt definite prin croiuri avangardiste, texturi alese cu atenție și materiale fine. De asemenea, atenția la detalii și piesele realizate de cele mai multe ori în regim de made-to-measure, sunt cele mai recognoscibile trăsături ale creațiilor uneia dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din România.
Totodată, a fost inaugurat și salonul „The beauty room by irina schrotter”. Este localizat în apropierea magazinului și reunește tot ceea ce înseamnă inovație în domeniul beauty, stiliști pregătiți să ofere consiliere cu privire la cea mai potrivită alegere în materie de coafură și înfrumusețare și care se concentrează pe obținerea celei mai bune versiuni a fiecărui client.
Brandul irina schrotter a fost lansat acum mai mult de 30 de ani, în Iași, iar astăzi, este vândut în peste 17 țări. În rețeaua IULIUS mai este prezent cu o locație în Iulius Town.
Aida POPA