Politic

Bodyguardul lui Marius Bodea, mai bine plătit ca măscărici TV decât ca luptător K1

By Redacția

May 30, 2016

Născut pe 30 iunie 1984, Cătălin Morosan (fără U la final, aşa e numele “din buletin”) este luptător K1 din 2007, măscărici pe la TV de câţiva ani şi consilier judeţean din 2012. Pentru că nu mai poate dormi noaptea de grija ieşenilor, “Moartea din Carpaţi” candidează pentru un nou mandat la Consiliul Judeţean Iaşi şi are şanse mari să îl obţină, fiind al treilea pe lista partidului care îl susţine.

Aflat la un moment dat în topul chiulangiilor din CJ Iaşi (probabil e şi acum, dar nu a mai fost actualizat topul), Cătălin Morosan a reuşit, totuşi, să-şi onoreze obligaţia de a depune anual declaraţia de avere, numai că aceste documente par a fi completate “în sictir” şi, în plus, ridică unele semne de întrebare.

În declaraţia de avere din 2012, depusă la începutul mandatului, Morosan precizează că deţine un autoturism LEXUS fabricat în 2007 şi un BMW din 2000, iar în 2011 a obţinut 60.000 lei din “drepturi de autor”. Trebuie remarcată decenţa de a nu fi folosit exprimarea “drepturi de proprietate intelectuală“!

Din declaraţia depusă în 2013 aflăm că, în anul anterior, un tulcean a dat 11.000 de euro pe LEXUS, iar un ieşean a achiziţionat BMW-ul cu 3.500 euro. Tot în 2012, “multifuncţionalul” Morosan a primit 30.000 lei – drepturi de autor, 30.000 dolari SUA din activităţi sportive şi 2.932 lei “sinecura” de la CJ (pe aproximativ jumătate de an, că mandatul a început prin iunie-iulie 2012). Documentul este completat de o altă persoană (scrisul diferă de cel din declaraţia anterioară şi din cele ulterioare) şi nu menţionează nimic de darurile primite la nuntă.

În 2014, aflăm că Georgiana Morosan (fostă Galatanu) a achiziţionat (în anul 2013) o casă de vacanţă de 380 mp, pe Şos.Voineşti (Galata), în timp ce masculul familiei a încasat doar 10.000 euro din drepturi de imagine şi uită să menţioneze indemnizaţia de consilier.

În 2015, surprize-surprize (deşi la emisiunea Zânei nu a participat!): căsoiul de 380 mp nu mai apare nici la categoria proprietăţi (clădiri), nici la bunuri înstrăinate! În schimb, este menţionat un autoturism BMW fabricat în 2010. Poate a schimbat casa pe maşină! La venituri, 4.726 lei de la CJ Iaşi, 12.000 euro – activitate sportivă şi 15.000 euro – drepturi de autor.

Luna trecută, actualul şi viitorul consilier a depus o nouă declaraţie de avere, din care aflăm că în 2016 a cumpărat o casă. Nu e foarte clar dacă toată casa are 174 mp sau fiecare jumătate (la soţie, par a fi chiar metri cubi!), dar cert e că jumătatea Georgianei este în satul Balici, iar jumătatea lui Cătălin e în Balciu! Corect este satul Balciu, comuna Miroslava, judeţul Iasi.

BMW-ul a rămas la locul lui, iar veniturile (din 2015) au fost mai consistente decât în anii anteriori, 5.626 lei indemnizaţia de consilier, 20.000 euro din activităţi sportive şi 30.000 euro din “prestări vedetă TV”. Ne-am dat dracului, am ajuns şi vedetă TV!

În ceea ce priveşte suma de 30.000 euro, aceasta ridică un mare semn de întrebare: în 2015, Cătălin Morosan a participat la emisiunea TV “Sunt celebru, scoate-mă de aici” şi a câştigat aşa-zisa competiţie, devenind “regele junglei”; conform propriilor declaraţii, a încasat 40.000 de euro, sumă compusă din premiul concursului (30.000 de euro) şi onorariul de participare (10.000 de euro). Presupunând că acestă sumă de 40.000 euro era valoarea impozabilă, tot e greu de crezut că taxele aplicate au fost de exact 25% (impozitul pe venit este de 16%).

Tot în 2015, alesul ieşenilor a fost la Mamaia… pe banii alegătorilor. Oficial, la un curs de “etică şi integritate publică“, care s-a desfăşurat în plin sezon estival. (Detalii AICI şi AICI). Cursul a fost organizat de Formatica SRL Bucureşti (CUI: 34395568), firmă înfiinţată în aprilie 2015!

Şi dacă tot am ajuns “la zi”, hai să vedem ce probleme se pot remarca la declaraţiile de avere depuse de consilierul judeţean în perioada 2012-2016: a dispărut fără urmă casa (de vacanţă) de 380 mp; nu sunt menţionate corect sursele veniturilor – trebuie precizate televiziunile, firmele care au efectuat plăţile, nu vrăjeli de genul “prestări vedetă TV”; sumele rotunde (exprimate în euro, deşi plăţile în România se fac în lei) sugerează că sunt trecute cu aproximaţie sau chiar la plesneală şi nu reprezintă valorile corecte/exacte, aşa cum ar trebui, în condiţiile în care soţia nu realizează venituri, iar cheltuielile unui sportiv nu sunt de neglijat, plus că familia are şi un copil de întreţinut, veniturile din 2015, aşa mari cum au fost, nu prea au cum să acopere valoarea casei achiziţionate… că doar nu o fi din chirpici?!

Şi la final, o curiozitate personală: auzisem că aleşii neamului (la nivel local sau naţional) nu au voie, conform legii, să promoveze imaginea unei companii, a unui produs; să înţeleg că atunci când Morosan face reclamă celor de la Cotnari sau de la Telekom (a apărut într-un clip publicitar – Şerban) este numai sportiv şi “vedetă TV”, nu şi consilier?!

 

sursa: supervizor.ro