Deputatul în Parlamentul European, Eugen Tomac, face un apel public către oamenii de afaceri din județul Iași de a solicita despăgubiri pentru pierderile cauzate de refuzul nejustificat al Austriei privind intrarea României în spațiul Schengen. Eugen Tomac oferă mediului privat ieşean această posibilitate datorită unei noi acţiuni depuse la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). ”Acțiunile pe care le-am depus la Curtea de Justiţie ne permit să invităm persoane juridice din România să se alăture demersului nostru. Orice persoană juridică care consideră că îi este afectată activitatea și îngrădită libertatea de mișcare a bunurilor în spațiul UE se poate alătura ca parte în proces. Companiile românești pot solicita, în cadrul acestui proces, inclusiv despăgubiri, întrucât le este îngrădit accesul pe Piața Unică Europeană printr-un abuz de putere din partea Austriei”, a declarat Eugen Tomac. Persoanele juridice interesate pot deveni parte din procesul intentat de eurodeputatul PMP trimiţând un mesaj la numărul de telefon 0770.763.876 cu textul “Doresc să mă alătur acțiunii de la CJUE” şi ulterior, în cel mai scurt timp, vor fi contactate pentru stabilirea paşilor următori. Reamintim faptul ca la începutul acestui an, Eugen Tomac a contestat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene decizia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) prin care României i s-a respins intrarea în Schengen. Mai exact, Tomac a cerut CJUE să constate nelegalitatea deciziei Consiliului JAI în urma votului de pe 8 decembrie 2022. Marius GAVRILESCU