Tânăra de 23 de ani care a murit după ce a căzut de la balconul Catedralei Sf. Paul din Londra este originară din Iaşi. Mama sa este o fostă jurnalistă din Capitala Moldovei, plecată în Londra acum mai mulţi ani. Lidia Drăgescu (23 de ani) a învăţat la Liceul „Waldorf“ din Iaşi şi visa să devină neurochirurg, conform apropiaţilor. Tânăra a murit miercurea trecută, după ce a plonjat de la unul dintre balcoanele Catedralei „Sf. Paul“, de la o înălţime de 30 de metri. După incident, accesul în catedrală a fost oprit temporar, poliţiştii precizând, potrivit presei britanice, că nu erau informaţii cu privire la comiterea vreunei infracţiuni. Într-o discuţie cu ziariştii de la Evening Standard, mama Lidiei, o fostă jurnalistă din Iaşi, Isabela Drăgescu, a declarat:
„Era cea mai frumoasă fiinţă de pe pământ, cea mai bună fiică şi cea mai bună prietenă a mea. Toată lumea o iubea şi oricând intra într-o cameră, toţi ochii erau pe ea. Era talentată, creativă, citea multe ore pe zi şi iubea muzica clasică. Era perfectă, pură, un înger care iubea Catedrala «Sf. Paul». O vreau înapoi, era prea tânără să moară, avea toată viaţa înainte. Nu mai am lacrimi, mi-am pierdut cel mai bun prieten, cel mai frumos om din lume“.
Lidia s-a mutat în Londra alături de mama sa şi fraţii ei gemeni în urmă cu mai mulţi ani. Tânăra avea deja o diplomă în domeniul afacerilor, obţinută la Universitatea Ulster, şi din septembrie a început studiile în Ştiinţe Biomedicale, la University of East din Londra. Alături de mama sa, Lidia conducea o firmă de recrutare, KOD, al cărei manager era. Înainte de asta, a fost managerul unui restaurant. Evening Standard mai arată că fata intenţiona să fie model. Un site pe nume „Knowledge is our duty“ (cunoaşterea e obligaţia noastră), deţinut de Lidia, este disponibil pe Internet, oferind informaţii celor interesaţi de literatură, ştiinţă, artă şi muzică clasică. Lidia scria şi poeme, potrivit respectivei pagini web, dar şi potrivit paginii sale de Facebook. Alături de fraţii săi, tânăra obişnuia să meargă să patineze. Mama sa a dezvăluit jurnaliştilor că Lidia dorea să devină neurochirurg pentru a merge să locuiască, într-o zi, în New York. Isabela Drăgescu a arătat însă că fiica sa nu avea foarte mulţi prieteni. „Îl iubea pe Dumnezeu, dar era foarte tristă“, ar fi spus ieşeanca. Biletele de adio Presa britanică a prezentat două bilete de adio pe care tânăra le-ar fi lăsat. Unul dintre ele era destinat mamei. „Mamă, îmi pare tare rău că te-am supărat în felul acesta. Este normal să fii supărată, dar nu fi tristă pentru mine, pentru că eu acum sunt bine, sunt într-un loc mai bun. Am făcut asta pentru mine, să scap. De tot trecutul şi de tot prezentul care îmi încarcă mintea. Va fi greu fără mine o perioadă, dar, după ce va trece, vei fi ok. Gândeşte-te la mine că sunt bine acum. Ţi-am spus cât de mult te iubesc. Îmi pare rău, dar trebuia să scap de asta şi nu puteam să aştept să văd ce este de partea cealaltă. Vă iubesc pe toţi, rămâneţi cu bine şi ne revedem după ce îmbătrâniţi. Aveţi grijă de voi. Vă mulţumesc pentru tot“. Al doilea bilet ar fi fost destinat tuturor celor care au văzut-o după gestul extrem: „Îmi pare rău că v-am pus să vedeţi o imagine atât de urâtă. Tuturor celor care m-au văzut le spun că îmi pare rău. Oamenii care vizitează acest loc nu vin să vadă un mort. Îmi pare rău că v-am oferit o astfel de privelişte, mergeţi şi fiţi fericiţi şi trăiţi-vă vieţile!
sursa: Adevarul