Big Brother in sala de judecata, fara acordul avocatilor si inculpatilor din dosarul UMF. Un abuz regizat de judecatoarea Mihaela Bivol

0
183

 Judecătorii din cadrul Tribunalului Suceava au filmat si inregistrat timp de 12 ore avocatii, martorii, inculpatii si alte persoane in sala de judecată, fără a cere acordul părtilor si cu incalcarea drepturilor procesuale.

Judecătoarea Mihaela Bivol, investită cu solutionarea dosarului în care este cercetat Vasile Astărăstoae, fostul rector al UMF Iasi si presedinte al Colegiului Medicilor, sustinuta de conducerea Tribunalului Suceava, a transformat sedinta de judecata intr-un reality show, filmand toate persoanele prezente in sala.

Din categoria lucrurilor în “premieră”, desfăşurate în justiţia din Moldova, judecătoarea Mihaela Bivol, din cadrul Tribunalului Suceava, a filmat toată şedinţa de judecată, în condiţiile în care nu există temei legal în acest sens, singura persoana care nu apare in film fiind insasi judecatoarea. Aceasta se poate uita la filmul pe care l-a regizat şi “în reluare” , în timp ce avocaţilor, inculpaţilor şi presei le este interzisă filmarea în sala de judecată, chiar şi înregistrarea audio.Proces-1000

Mai mult, judecatoarea Mihaela Bivol, neavand niciun pretext de amendare a avocatilor ca si in sedintele precedente, s-a aratat deranjată de murmurul existent în afara şedinţei de judecată şi i-a solicitat jandarmului, care asigura paza, să părăsească sala de judecată, pentru a face linişte în incinta Tribunalului Suceava, pentru că „instanţa nu se poate concentradacă nu e linişte pe holurile instanţei” dupa ce, in ultimul an, in acest proces a aplicat amenzi pentru motive precum:

– Amendarea avocatului Angelica Enache cu 3000 lei, întrucât a solicitat o pauză de 5 minute in timpul unei sedinte de judecata desfasurata pe parcursul a 12 ore.

– De asemenea, avocatul Alexandru Georgescu a fost amendat cu două amenzi a câte 1000 lei, întrucât magistratului Mihaela Bivol nu i-a plăcut modalitatea în care acest avocat a formulat întrebările pentru inculpaţii audiaţi.

– Avocatul Mihai Tun a fost amendat cu suma de 5000 lei, întrucât a părăsit sala în jurul orei 19:45 (având nevoie de tratament medical de urgenţă pentru stabilizarea stării de sănătate), după ce instanţa de judecată a respins cererea sa de amânare, hotărând că va continua cercetarea judecătorească începută la ora 10:00, prin audierea unui martor, act procesual care nu putea dura mai puţin de trei ore.

– În aceeaşi şedinţă a fost amendat cu 1000 de lei şi “avocatul din oficiu” al inculpatului Ioan Adrian Ciureanu, căruia instanţa de judecată i-a solicitat să asiste la cercetarea judecătorească, indiferent de durata şedinţei de judecată, chiar dacă delegaţia sa a încetat de la începutul procesului, conform art. 91 alin. 4 din Codul de Procedură Penală, când avocatul ales, Mihai Tun, a depus la dosar împuternicirea avocaţială şi s-a prezentat la proces.

– Două amenzi, în cuantum de 1000 lei fiecare, aplicate avocatului Mihai Bogasiu, întrucât a solicitat instanţei permisiunea de a părăsi sala de judecată pentru nevoi fiziologice.

– Amendă în cuantum de 5000 lei aplicată avocatului Mihai Bogasiu, întrucât “nu s-a aşezat în bancă când i-a spus instanţa”.

– Amendă în cuantum de 5000 lei aplicată avocatului Gheorghe Suhan, deoarece a solicitat unui coleg apa pentru a lua medicatia, dansul suferind de mai multe afectiuni printre care si diabet. Cu toate explicatiile domnului Suhan privind motivul pentru care a vorbit cu colegul sau, Doamna judecator a ramas inflexibila in ceea ce priveste amenda.

Sedinţă de judecată din 9 martie 2016 a debutat cu ameninţarea judecatoarei la adresa avocatilor, potrivit careia va dispune in cursul sedintei “înlăturarea avocaţilor aleşi şi a inculpaţilor din sala de judecată”, dacă se va simţi “perturbată”, sedinţa urmând să aibă loc cu avocaţi din oficiu, care nu o “perturbă”.

Avocatii din acest dosar sustin ca aceste lucruri se intampla tocmai in contextul in care CEDO s-a pronuntat la data de 16.02.2016 si a statuat ca sanctionarea unui avocat in timpul exercitarii profesiei nu a fost proporționată cu scopul urmărit și nici nu a fost necesară în cadrul unei societăți democratice, fiind încălcat articolul 10 al Convenției. 

În acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in mod constant: cazul Rodriguez Ravelo vs Spania (cererea nr. 48074/2010), cauza Kyprianou vs Cipru (cerere nr. 73797/2001) si cauza Nikula vs Finlanda (cererea nr. 31611/1996), a statuat următoarele:

Una dintre cele mai importante valori democratice o reprezintă libertatea de exprimare, iar principala îndatorire a avocatului este aceea de a fi îndreptățit să beneficieze de această libertate, atâta timp cât principala sa îndatorire este de a-și apăra clientul cu curaj, în conformitate cu raționamentul său profesional independent, chiar și atunci când formulează plângeri cu privire la conduita curții și înfrunta presiunea și impolitețea curții. Totodată, impunerea unei sancțiuni unui avocat în timpul susținerii unei cereri reprezintă o înfrângere a relației dintre avocat și client, cu implicații nu numai pentru drepturile avocaților prevăzute în art. 10, ci și pentru drepturile la un proces corect”.

De asemenea, sancționarea avocaților pentru cererile formulate, convingerile și susținerile din timpul ședințelor de judecată atestă lipsa de imparțialitate a judecătorului, Curtea europeană a drepturilor omului apreciind sancționarea avocatului pentru conduita sa în fața instanței ca o intervenție disproporționată cu dreptul judecatorului de a conduce cazul așa cum consideră adecvat”.

Inregistrarea video a sedintei de judecata contravine si urmatoarelor prevederi legale interne: 

Art. 369 alin 1 Cpp, potrivit caruia „desfasurarea sedintei de judecata se inregistreaza cu mijloace tehnice audio”;

Art. 22 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia dreptul la viata, integritate fizica si psihica sunt garantate atat inlauntrul cat si in afara salii de judecata si nicio persoana participanta la un proces penal nu poate fi supusa unui tratament inuman ori degradant.

Art. 73 din Codul Civil, conform caruia „orice persoana are dreptul la propria imagine. In exercitarea acestui drept orice persoana poate sa interzica ori sa impiedice reproducerea, in orice mod, a infatisarii sale fizice ori a vocii sale sau, dupa caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”.

Art. 34 din Ghidul si regulamentul privind relatia din sistemul judiciar din Romania si mass-media, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482/01.06.2012, cu modificarile aduse prin Hotararea nr. 573/06.05.2014, potrivit caruia filmarile efectuate in sala de judecata pot consta „in cadre largi cu publicul din sala de judecata sau din alte parti ale sediului instantei, fara a fixa obiectivul camerei de filmat asupra unei anumite persoane. Persoanele care asista la sedinta de judecata pot aparea in inregistrarile video si audio numai daca si-au exprimat anterior acordul”.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here