Primarul Miroslavei, Dan Nita, ofera inca o mostra de cheltuire necugetata a bugetului public. La comanda acestuia au fost demarate procedurile pentru începerea exproprierilor în vederea realizării sensului giratoriu de la „5 drumuri”, intersecția străzilor Livezilor, Bazei, Principală, Costea Vodă și Cornești. “Valorile traficului la orele de vârf sunt extrem de ridicate în această zonă, totul fiind dublat de vizibilitatea redusă la intrarea în acestă intersecție în funcție de direcția de deplasare. Administrația publică locală își dorește să realizeze acest obiectiv, solicitat de majoritatea cetățenilor, în vederea fluidizării traficului în zonă, dar și pentru a crea condiții de acces a mijloacelor de transport în comun din Municipiul Iași prin creearea posibilității de întoarcere a autobuzelor precum și creșterea gradului de confort și siguranță pietonal”, este motivarea administratiei Nita. Valoarea estimată a investiției este de peste 1,2 milioane lei și se va face cu un împrumut de la trezorerie. Termenul estimat pentru executarea investiției este de 3 luni. Sensul giratoriu constă dintr-un inel central materializat printr-o insulă denivelată circulară cu diametrul de 12,00 m în care se află o zonă pavată, amenajată cu pavele autoblocante de culoare roșie, intercalate cu pavele de culoare gri deschis, pozate pe un strat de mortar, astfel încat, prin aranjarea lor să se formeze săgeți de direcționare a traficului spre dreapta ( curba deosebit de periculoasă) cu lățimea de 1,00 m și o înclinare de minim 50,00 %. O supralărgire carosabilă cu lățimea de 2,00 m amenajată cu calupuri din piatră cubică. O cale inelară cu lățimea de 5,50m, avand raza interioară de 8,00m și raza exterioară de 13,50 m. Insule separatoare denivelate pe cele 5 ramuri ale intersecției încadrate cu zone marcate și racordări între cele 5 ramuri avănd raze de 6,50m – 25,00m. La limita dintre insula centrală și supralargirea carosabilă, precum și la limita dintre supralărgiri și cale sunt prevăzute borduri prefabricate de tip 25×20. Delimitarea umpluturii de pământ a insulei centrale se realizează cu borduri prefabricate de 10×15.În vederea întocmirii documentației tehnice s-au efectuat ridicări topografice și sondaje geotehnice cu scopul de a releva natura terenului de fundare. Pentru investiția din Vorovești primăria caută cea mai bună cale pentru finanțarea. S-au realizat până acum studiile de fezabilitate și proiectul tehnic, urmând ca și pentru acest obiectiv să fie demarate acțiunile de expropriere. Prin realizarea acestui obiectiv se dorește fluidizarea și facilitarea traficului în cea mai aglomerată intersecție din satul Vorovești, la intersecția străzilor prof. Dumitru Pricop, Principală, Militari și Ion Neculce. Pe lângă fluidizarea traficului, acestă investiție va crea cadrul pentru extinderea linilor de transport public în zonă, facilitând întoarcerea mijloacelor de transport în comun, o condiție esențială pentru a putea prelungi rutele existente între Miroslava și municipiul Iași. Valoarea estimată a acestui proiect este de peste 1,4 milioane lei (inclusiv TVA), iar termenul de realizare estimat este de 3 luni din momentul începerii lucrărilor. Indicatorii tehnici sunt similari cu cei prezentați mai sus, pentru sensul giratoriu de la 5 drumuri. Marius GAVRILESCU