Dupa gratiile unui apartament situat la parterul unui bloc din cartierul Alexandru cel Bun isi duce viata Octavian, un tanar care nu a reusit, in cei 18 ani de viata, sa se dezvolte mai mult de stadiul unui copil de un an. Merge singur, poticnindu-se, zambeste fiecarui om pe care il vede, si pe care tine sa-l priveasca in ochi, de aproape, si nu poate scoate niciun sunet inteligibil. Octavian asa s-a nascut. Din cauza unei complicatii la nastere, fiecare nou an s-a consumat in aceiasi tacere. Singurele sarbatori pentru el sunt intalnirile cu copii si tinerii “de la centru”, care au aceleasi afectiuni ca si el.
“Am avut travaliu prelungit la nastere si lichidul amiotic a coborat, a urcat, si o bucatica de creier din partea stanga s-a atrofiat. Are atrofie cordicala insulara, suferinta fetala perinatala si sindrom lenox gastant care se traduce printr-o multitudine de crize epileptice atipice. Cine il vede in timp ce face crize nu stie ca acelea sunt crize. Nici eu nu am stiut la inceput. Am vazut ca s-a dezvoltat normal pana la 3 ani si l-am dat la o gradinita normala si educatoarea a fost prima care m-a sfatuit sa merg la medic. Am fost la Bucuresti si i-am facut extindere de tendoane, ca macar sa poata sa mearga’, ne spune Elena Pantiru, mama baiatului.
Cehan Florin-Octavian în vârstă de 18 ani şi 10 luni, este diagnosticat cu: sindrom lenox gastant, retard mintal sever pe fond organic, paralizie cerebrală, alalie, obezitate, încadrat în grad de handicap grav. La randul ei, mama lui Octavian, este diagnosticată cu mai multe boli cronice şi operată de mai multe ori, atat mama cat si fiul necesitand tratament lunar. In urma cu doi ani, tatal lui Octavian a decedat iar mama a fost nevoita sa renunte la slujba, drept pentru care veniturile familiei s-au diminuat mult, fiind insuficiente pentru procurarea medicamentelor şi unguentelor, plata facturilor lunare şi pentru achiziţionarea produselor alimentare necesare traiului zilnic. Veniturile in familia Pantiru sunt de 1000 de lei pe luna din care cea mai mare parte se duc pe medicamente. “Am farmacia asta aproape, unde patronul ma cunoaste, si imi mai da pe datorie pana la salar’, spune femeia.
Un taxi pe datorie pentru terapie
Octavian o priveste in timp ce vorbeste si devine, brusc, agitat. “Eu vorbesc repede acum si el oboseste pentru ca nu intelege toate cuvintele. Eu cu el vorbesc la subiect “hai”, “mancam”…Ma inteleg cu el mai mult prin semne”, ne spune mama adultului cu minte de bebelus. Octavian este inscris la ANCAAR, o asociatie condusa de Carmen Gherca care la randul ei este mama unui copil cu autism.
“Este foarte costisitor pentru ca trebuie sa iau taxiul si la dus si la venit. Eu vreau sa-l duc neaparat la centru pentur ca acolo are cu cine socializa pentru ca sunt si alti copii ca el. De mare ajutor mi-ar fi o firma de taxi, cineva care sa ma inteleaga, sa ma duca cu Octavian si sa ii dau banii cand iau salariul. Sa stiu ca vine la ora la care trebuie sa il duc pe Octavian pe datorie si sa il platesc la salar. Macar trei zile pe saptamana as avea nevoie. Trebuie sa-l duc pentru ca e intre copii de vasta lui si ceilalti sunt mai sanatosi ca el, tot cu probleme de autism, dar il iubesc si el cand simte afectivitate e fericit. Daca as avea acest transport pe datorie as fi cea mai fericita din lume. Pentru celelalte lupt eu. Am incercat sa-l duc o saptamana cu autobuzul 28 pana in Targu Cucu si de acolo cu tramvaiul, dar e greu la coborat cu el pentru ca se lasa tot pe mine si la afectiunile mele…”, spune Elena Pantiru.
Femeia spune ca o ajuta foarte mult faptul ca poate sa-l duca pe Octavian la acest centru, pentru ca macar nu plateste, fata de centrul Star of Hope, acolo unde este impus un tarif pe sedinta.
“Nu prea sunt invata eu sa primesc pentru ca datoria parintelui este sa lupte. Eu sunt operata de patru ori in doi ani, dar am scapat ca ma rog lui Dumenzeu sa ma bucur si eu de el. Cu diagnosticul meu, mai mult de un an nu o duc, mi-au spus medici, dar eu nu am nimic. Creierul meu refuza sa creada ca am asa ceva, cu toate ca inima…In astia 18 ani nu am avut timp sa ma bucur de dragostea lui pentru ca numai am muncit. De doi ani de zile de cand stau zi de zi langa el, a inceput sa manance singur, dar din caza crizelor astea imi e frica. . El nu are voie sa stea nesupravegheat. Eu il barbieresc, eu il tund, eu tot..Mie nu imi este greu, dar cel mai tare mi-e greu ca nu stie sa spuna ce-l doare, pentru ca bucatica aia de creier care este afectat coordoneaza tocmai intelectul si locomotia”, ne spune mama lui Octavian. Cei care pot contribui in vreun fel la ajutorarea acestei familii pot trimite mesaje pe adresa redactia@agorapress.ro
Acest caz face parte din campania umanitara de Craciun demarata de AgoraPress si Fundatia Link Romania Moldavia – “Craciun in casa ta”.