In urma cu putin timp, la Oradea a avut loc premierea sahistilor care au reusit istorica performanta de a aduce in tara titlul de campioni europeni pe echipe. In prezenta reprezentantilor Ministerului Turismului si Sportului si a Federatiei Romane de Sport, cele doua echipe de sahisti care au reusit aceasta performanta, au fost premiati cu cate…600 de lei
Aceasta suma infima a adus multe critici din partea celor care au sustinut performanta sportivilor, cu atat mai mult cu cat cea mai mare contributie financiara pana la obtinerea unui astfel de rezultat cade in sarcina parintilor si a sponsorilor, statul avand o contributie de mizerie.
Reamintim faptul ca la competiția care s-a desfășurat în Bad Blankenburg, Germania, în perioada 11-18 iulie 2018, pe parcursul a 7 runde în sistem elvețian, Romania a fost reprezentata de o echipă în concursul open și una în concursul feminin, sub 18 ani.
Pe prima masă a jucat liderul echipei, David Gavrilescu, campionul național sub 20 de ani. Cu 4 victorii și 3 remize a reușit medalia de aur pe masa întâi și cea mai bună performanță rating individuală din întreg concursul: 2639. Alexandru-Bogdan Banzea, campionul național sub 18 ani nu a prins o formă sportivă deosebită și a încercat să opună rezistență unor jucători mai bine cotați. Pe masa a treia, George Stoleriu campionul nostru de la 16 ani a făcut un concurs excelent și a construit mereu poziții cu potențial de atac. Împreună cu David au adus victoriile în meciul decisiv pentru locul întâi împotriva favorite numărul unu, Germania. El a obținut medalia de aur pe masa a treia cu 4 victorii și 3 remize. Performanță rating: 2568. Vicecampionul național de la 18 ani, Victor Văsieșiu a dat aripi echipei, pornind cu 5 victorii din tot atâtea posibile. El a demolat constant opoziția adversă pe masa a patra și a câștigat concursul individual pe această masă cu o performanță rating de 2461.
În competiția dedicată fetelor sub 18 ani, reprezentativa României a fost compusă din două tinere maestre FIDE Daria-Miruna Lehaci și Alessia-Mihaela Ciolacu, în vârstă de doar 14 ani, respectiv 13 ani. Ele deja au obținut rezultate notabile pe plan internațional în concursurile individuale și nici de această dată nu s-au lăsat mai prejos. Competiția a fost foarte disputată și medaliile au fost decise în ultimele secunde ale întrecerii. Miruna și Alessia s-au completat reciproc, au reușit imposibilul și au câștigat medaliile de argint.
De remarcat este faptul ca presedintele Federatiei Romane de Sah este ieseanul Sorin Iacoban (in imagine sus, facandu-si imagine pe munca a 5 tineri), un om caruia nu i-a mai iesit de vreo trei ani de zile nicio mutare politica, pentru care sahul este , inca, o mare enigma.
Radu SEICARU