Bărbatul care a fost lovit de un panou publicitar, în timpul furtunii de pe 13 noiembrie, în timp ce traversa strada A. Panu, a murit la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după zece zile de spitalizare.
„Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral extrem de violent. În urma celor două intervenții chirurgicale au apărut ameliorări temporare, după care, ținând cont de vârstă, de tarele preexistente, în urmă cu 24 de ore a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirugie, Florin Grămadă.
În data de 13 noiembrie, din cauza rafalelor de vânt, un panou publicitar amplasat pe strada Anastasie Panu s-a desprins și a căzut peste un pieton, un bărbat în vârstă de 79 de ani. În urma loviturii, bărbatul și-a pierdut starea de conștiență și a fost transportat la spital cu un traumatism cranio-cerebral. Pe drum, bărbatul a intrat în comă. În timpul spitalizării, bărbatul a fost supus unor intervenții chirurgicale.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Anca Vâjiac, susține că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. (R.S.)