Bani si diplome pentru elevii de nota 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat

0
94

Cei 17 elevi din Județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională și cei 15 absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, care va avea loc miercuri, 6 iulie 2022, de la ora 11.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu.
„A devenit o frumoasă și deja obligatorie tradiție ca Primăria Municipiului Iași, în colaborare și în cadrul parteneriatului constant cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, să își manifeste și în acest fel aprecierea față de rezultatele excepționale ale elevilor și profesorilor ieșeni. Ca și anul trecut, absolvenții cu media 10 vor primi premii în bani, alături de cărți, diplome și coronițele pe care le merită cu prisosință. De asemenea, vor fi recompensați, simbolic, și profesorii disciplinelor de examen și directorii unităților școlare. Dincolo de aceasta, îi așteptăm pe toți – elevi, părinți și profesori – să celebrăm împreună o nouă performanță a Școlii ieșene și a orașului nostru, în general!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În urma examenelor de Evaluare Naţională, 17 elevi din Judeţul Iaşi au obţinut media 10, Iașul fiind din acest punct de vedere pe al doilea loc la nivel național. Cei 17 „zeciști” provin de la Colegiul Național Iași (șapte elevi; unitatea de învățământ are cel mai mare număr de elevi cu media 10 din întreaga țară), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (patru elevi), Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (doi elevi), Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești (un elev) și Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani (un elev).
Din punct de vedere al mediilor de 10 la Bacalaureat, Județul Iași se află pe al treilea loc în țară. Cei 15 „zeciști” de la Bacalaureat au studiat la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (cinci elevi), Colegiul Național Iași (trei elevi + un elev cu media maximă la sesiunea specială), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (doi elevi), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (doi elevi), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (un elev) și Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani (un elev).
Cumulând mediile de 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, clasamentul unităților de învățământ din Județul Iași este următorul: Colegiul Național Iași (11 elevi: șapte la Evaluarea Națională + patru la Bacalaureat), Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (șapte elevi: doi + cinci), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (șase elevi: patru + doi), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (doi elevi), Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești (un elev), Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani (un elev), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (un elev) și Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani (un elev).
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here