A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un cetăţean pe stradă./Ar mânca, n-are faină…/Ar citi, n-are lumină…/Ar pleca, n-are maşină…/Ghici ghicitoarea mea:/În ce ,,iepocă” era?
,,Epoca de Aur este numele pe care propaganda oficială a vremii l-a atribuit perioadei istorice în care la conducerea Republicii Socialiste România s-a aflat dictatorul Nicolae Ceaușescu, între anii 1965-1989. Expresia Epoca de Aur a apărut și a fost folosită în anii ’80, interval marcat în special de cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu și al familiei acestuia. De altfel, un alt termen utilizat de instituțiile și presa oficială pentru a desemna această perioadă era Epoca Nicolae Ceaușescu”.
Perioada anilor ’80 aduce în statele comuniste o criză economică şi acută de sistem, astfel încât Jean-Francois Soulet afirma despre colapsul Uniunii Sovietice că:,,…dacă agonia «Imperiului» a fost neaşteptat de scurtă, în schimb boala îşi făcea drum de decenii, poate chiar de la originile sale”.
,,În România eşecul comunismului a fost cel mai şocant, dezastrul economic cel mai adânc şi condiţiile de trăi cele mai inumane. Natura eratică a procesului luării deciziilor, gustul pentru proiecte economice grandioase şi adularea delirantă a conducătorului şi a ideilor lui iraţionale au sfârşit prin a împinge ţara la dezastru şi au născut o societate monstruoasă, în care supunerea şi frica au luat locul demnităţii, iar minciuna pe al adevărului. Umilinţa, lipsurile şi opresiunea s-au adunat, fără ca un sfârşit, oricare ar fi fost el, să fie întrevăzut”
În Epoca de Aur circul foamei devenise politicăde stat
“La începutul anului 1982 a fost introdusă în unele oraşe de provincie raţionalizarea pâinii, a făinii, a zahărului, şi a laptelui, iar în 1983 raţionalizarea s-a extins aproape în întreaga ţară cu excepţia Capitalei. Raţiile lunare personale au fost reduse progresiv până într-atât încât, în preajma revoluţiei din 1989, în unele regiuni ale ţării ajunseseră la un kilogram de faină, un pachet de margarină de 500 grame şi cinci ouă… În 1981 s-au introdus măsuri drastice de economisire a energiei, care prevedeau o raţie lunară de benzină de 30 de litri pentru proprietarii de automobile. Alte restricţii stipulau o temperatură maximă de 14˚ în birouri şi o limitare a alimentarii cu apă caldă (în mod obişnuit, o zi de apă pe săptămână în apartamente)”.
Cozile interminabile pentru alimente deveniseră un program zilnic de stres, abătându-i pe oameni de la obiceiurile lor fireşti. ,,…Viaţa este ,,luminoasă” ne face să nu mai avem timp de noi. Atât e de luminoasă încât tot timpul trebuie să stai pe la cozi, să pândeşti din zori şi până în noapte, poate va aduce ceva de mâncare… Viaţa asta ne-a abătut de la obiceiurile fireşti… Când aduce din când în când câte ceva, câte foarte puţine pentru câtă lume este, să vezi ce înghesuială, păruială, înjurături… Cam aşa păţim noi în ,,Epoca de aur”…”.
Alimentele, deşi insuficiente, mai erau şi de slabă calitate. Uneori, faţă de timpul pierdut zilnic la cozi, dezgustul de produse producea frustrare, nervozitate şi exasperare. Diferite persoane aveau să mărturisească că ,,la noi, toate se fac pe dos.Cu aprovizionarea stăm <<foarte bine>> am primit 200 g salam de persoană şi pungi cu gâturi şi gheare… Am avut speranţa că se va da măcar 1kg carne de porc la fiecare pesoană, căci i-am uitat şi gustul…”, iar alte persoane menţionau: ,,Ieri am stat la coadă la ouă, dar bineînţeles că n-au ajuns, căci s-au terminat. S-au dat în continuare pui (mai mult vrăbii, mortăciuni). Aspectul lor mă îmbia să-i arunc în găleata de gunoi, dar nu mi-am permis acest lucru, acum, în epoca de aur…”.
O ţară îndatorată, plină de umor
România anilor ’80 este caracterizată de un fenomen paradoxal. Profund lovită de valurile crizei, România acumula în 1981 o datorie externă de 11, 3 miliarde de dolari, determinându-l pe Ceauşescu să plătească datoria externă. Acordul cu FMI obliga România să-şi reducă importurile, să mărească preţurile la benzină, motorină, gaze naturale şi să reducă deficitul balanţei comerciale. Consumul intern devine afectat, iar grosul produselor economiei socialiste era băgat la export, pentru a acoperi cât mai repede datoria externă a țării. Totuşi, ,,cu cât societatea este mai gri şi cu cât perspectivele sunt mai întunecate, cu atât informaţia oficială este mai neconvingătoare şi mai searbădă, cu cât numărul celor dispuşi să colporteze o informaţie alternativă, nonoficială, este mai mare şi cu atât predispoziţia românilor pentru informaţia cu tentă umoristic-contestară este mai vizibilă”[7]. Bancurile vremii se spuneau doar la ureche de teamă ochilor vigilenţi şi ascunşi ai Securităţii. Exista şi o glumă care circula prin căminele studenţeşti: Ochii care nu se văd se uită… se uită… se uită (aluzie la informatorii ,,invizibili” ai Securităţii).
Ghicitoare:
– Ce e lung, negru şi se hrăneşte cu cartofi?
– Coada de oameni care stă la carne.
Ceauşescu cu Elena se întorc dintr-o vizită în străinătate. Avionul se apropie de Bucureşti.
– Ia uităte-te, Nicule, ce frumos se văd străzile.
– Taci, proasto, alea-s cozili.
Un american în trecere prin Bucureşti îl întreabă pe un cetăţean de ce stă la coadă.
– Se dă carne!
– Ciudat, zice americanul. La noi nu e nimeni. Vii, alegi, vânzătorul ţi-o cântăreşte, plăteşti şi pleci.
– Sunteţi înapoiaţi. Asta la noi era acum 45 de ani.
La graniţa cu Iugoslavia se întâlnesc un câine şi o pisică. Câinele tocmai venea din România în vreme ce pisica tocmai pleca.
– De ce pleci din România? – întreabă câinele.
– Nu mai pot. Aici toată lumea trage mâţa de coadă. Dar tu de ce vrei să trăieşti aici?
– Pentru că am auzit că aici se duce o adevărată viaţă de câine.
– Gigel, ce soluţie vezi tu ca să ieşim din criza asta economică, socială şi politică ? – întreabă Costel.
– Să declarăm imediat război americanilor şi să ne predăm!
Un cetăţean intră în măcelărie:
– Aveţi mânzat?
– Nu.
– Dar porc?
– Nu.
– Pui?
– Nu.
– Dar ce aveţi domnule?
– Avem deschis de la 6 la 16. [aluzie la magazinele care erau deshise, dar lipsite de alimente]
La o coadă, doi bărbaţi discutau despre probleme curente. Unul din ei spunea:
– A mea este uite-aşa de mică… Nu mai pot să fac nimic cu ea.
– Nu vă e ruşine oameni în toată firea să vorbiţi aşa!?- îi apostrofează o cucoană indignată.
– Nu te ambala femeie! – zice al doilea bărbat. Vorbeam de flacără de la aragaz. [Iarna, din cauza restricţionării consumului de gaze din locuinţe, oamenii îşi încălzeau apartamentele la flacăra de la aragaz]
Un tip merge în fiecare zi de dimineaţă în faţa CC-ului şi strigă: ,,N-avem pâine, n-avem căldură, n-avem lumină!” După câteva zile cei de la Securitate îl saltă şi hotărăsc să-l sperie puţin. Îl închid într-o încăpere şi trag în el cu gloanţe oarbe, apoi îi dau drumul. În ziua următoare, omul nostru e din nou în faţa CC-ului şi strigă: ,,N-avem nici gloanţe!”
La o coadă lungă de carne, un cetăţean nervos zice către vecinul său:
-Ţineti-mi şi mie rând! Mă duc să-l omor pe Ceauşescu.
După o vreme se întoarce. Cum îl vede, vecinul îl şi întreabă:
– Ei, cum a fost? L-ai omorât?
– Încă nu. Da’ mi-am lăsat şi acolo rând.
Un bătrânel se opreşte în mijlocul străzii, uitându-se nedumerit la plasa goală: ,,Uite că nu-mi aduc aminte, mă duceam sau veneam de la piaţă…”
Un român întreabă la Radio Erevan:
– Ce este acela wisky?
– Wisky este o băutură alcoolică renumită, pe care o bea clasa muncitoare prin reprezentanţii şi aleşii săi.[aluzie la securiştii si membrii de partid care aveau ,,acces” la astfel de băuturi. Pentru omul de rând, existenţa acestei băuturi era greu de imaginat]
Culmea ghinionului: Să ţi se spargă sticla de ulei în punga cu zahăr.
[în 1981 se introduceau cartelele de zahăr şi ulei, iar cumpărarea lor era restricţionată la o anumită cantitate pe zi]
După un an de stat în iad, Ceauşescu a propus să fie dat afară şi trimis în rai. Motivul: au rămas fără smoală şi fără cărbuni din pricina exportului. [aluzie la exportul alarmant de produse industriale necesare pentru achitarea datoriei externe]
La şcoală, Bulă vine cu hainele necălcate.
-Mama ta nu-ţi poate călca hainele? Să vii îngrijit îmbrăcat ca şi colegii tăi, Bulă! – Îl mustra profesoara.
– Ba da. Poate. Dar bagă televizorul în priză şi-l vede pe Ceauşescu. Bagă radioul în priză şi-l aude pe Ceauşescu. Atunci cum să nu-i fie frică să mai bage în priză şi fierul de călcat!
Învăţătoarea:
– Copii, spuneţi cum aplicaţi voi în familie directivele de partid pentru economisirea energiei electrice. Popescu!
– La noi acasă, mama pune mâncarea afară pe balcon şi nu mai foloseşte frigiderul.
– Bravo, Ionescu!
– Eu când vin acasă de la şcoală, nu mai ies să mă joc, ci îmi fac lecţiile imediat, aşa că seara nu mai aprindem lumina.
– Bravo!
– Şi eu, şi eu tovarăşa!
– Spune, Bulă!
– Noi seara ne uităm la televizor la programul bulgarilor şi aşa consumăm curentul lor.
